Info. Comisia Europeană a trimis o scrisoare de avertisment: România riscă să piardă fonduri europene în valoare de 800 milioane euro

Info. Comisia Europeană a trimis o scrisoare de avertisment: România riscă să piardă fonduri europene în valoare de 800 milioane euro

Info. Comisia Europeană a trimis o scrisoare de avertisment: România riscă să piardă fonduri europene în valoare de 800 milioane euro.

 Comisia Europeană a trimis o scrisoare guvernului prin care avertizează că România poate pierde fonduri europene de circa 800 de milioane de euro. Este vorba de un avertisment automat, declanșat odată cu neîndeplinirea unor ținte de contractare, au declarat pentru  G4Media.ro surse guvernamentale.

România riscă să piardă aceste fonduri care putea fi cheltuite până la finalul perioadei bugetare, plus cei trei ani suplimentari (celebrul N+3, negociat în 2012). Fondurile care pot fi pierdute sunt gestionate de Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operațional Competitivitate (POC), dar și de Autoritatea de certificare și plată, potrivit surselor citate.

Scrisoarea de avertizare nu duce automat la pierderea banilor, dar este un semnal puternic pentru țara care nu reușește să cheltuiască fondurile alocate de Bruxelles.

Premierul Viorica Dăncilă anunța încă din februarie 2018 că ”există un risc de dezangajare la fonduri europene de peste 800 de milioane de euro, pe Programul Operaţional Regional”, potrivit Radio România.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?