Info. Cine sunt judecătorii care vor judeca recursul Dementului și ce manevre oculte face acesta pentru a schimba completul
Info. Cine sunt judecătorii care vor judeca recursul Dementului și ce manevre oculte face acesta pentru a schimba completul. 8 octombrie este data primului termen în apelul în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare, potrivit programului postat pe site-ul Curții Supreme.
Site-ul Înaltei Curți arată că dosarul va fi judecat de Completul 1, condus de vicepreședintele ICCJ, Iulian Dragomir.
Iată componența completului:
Preşedinte – Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecător Dragomir Ilie Iulian
Membrii titulari:
1. Judecător Neniţă Simona Cristina
2. Judecător Grădinaru Daniel
3. Judecător Dragomir Florentina
4. Judecător Lefterache Lavinia Valeria
Membrii supleanţi :
1. Judecător Cobzariu Maricela
2. Judecător Enescu Dan Andrei
3. Judecător Şelaru Valentin Horia
4. Judecător Cerbu Silvia
În acest moment, una dintre mizele lui Liviu Dragnea ar fi schimbarea componenței Completelor de 5 judecători (C5) ale Înaltei Curți, care vor da sentința finală. Potrivit surselor G4Media.ro , șefa Instanței Supreme, Cristina Tarcea, a fost reclamată la Inspecția Judiciară de către părintele Chris Terhes, promovat de Antena3, tocmai pentru că nu a convocat ședința Colegiului de conducere în iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea privind organizarea judiciară, care prevede că toți judecătorii din complet sunt trași la sorți. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor.
Lupte grele în culise pentru modificarea componenței completelor. Potrivit acelorași surse din magistratură, la începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al ICCJ a luat în discuție schimbarea componenței C5-urilor, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiției, modificate de Coaliția PSD-ALDE).
Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.
Colegiul de conducere al ICCJ a decis însă că nu se impune schimbarea componenței C5-urilor în 2018, pentru că au fost alese deja pe legea veche, la sfârșitul lui 2017. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor. Or pentru anul 2018, componența C5-urilor s-a stabilit prin tragere la sorți la sfârșitul anului trecut, pe legea veche, care prevedea că sunt conduse de membrii de drept. Colegiul de conducere al ICCJ a decis că se va modifica componența C5-urilor abia la sfârșitul acestui an pentru 2019, când se vor pune în aplicare prevederile noii legi și vor fi trași la sorți toți magistrații și nu vor mai fi membri de drept.
Potrivit surselor G4Media.ro , un singur judecător din Colegiul de conducere al ICCJ a făcut opinie separată și a cerut să fie schimbată componența C5-urilor acum, nu la sfârșitul anului, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la legea 304 (care spun că C5-urile nu au membri de drept, ci toți judecătorii sunt trași la sorți).
Este vorba de judecătoarea Simona Neniță, soția avocatului Mihai Dinu, fostul apărător al celebrului senator PSD condamnat pentru corupție în două dosare la câte 7 ani de detenție efectivă, Cătălin Voicu. Solicitarea judecătoarei Neniță a picat la vot și ea a cerut expres să fie consemnat în hotărârea de colegiu că s-a împotrivit. Este judecătoarea care recent a făcut opinie separată și a vrut să o achite pe fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, în dosarul în care a primit 4 ani cu executare. De asemenea, este aceeași judecătoare care a confirmat plasarea sub control judiciar a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești și i-a spus în sala de judecată lui Negulescu, care se plângea de abuzuri: ”Dar dvs nu făceați așa?”.
Care e miza. Potrivit surselor G4Media.ro, din actualul C5 1, cel condus de vicepreședintele Iulian Dragomir, Dragnea ar fi mulțumit de prezența a doar doi judecători, Simona Neniță și Daniel Grădinaru. Ambii sunt apropiați de judecătoarea Lia Savonea, fosta șefă a Curții de apel București (CAB) și membru CSM. Judecătorul Grădinaru a fost, de altfel, purtătorul de cuvânt al CAB până să devină magistrat la Înalta Curte. Savonea este soția avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul corupt Cătălin Voicu (condamnat tocmai pentru coruperea unor judecători de la ICCJ).
De ce ar vrea Dragnea modificarea acum a componenței C5-urilor, în condițiile în care ele oricum se modifică la sfârșitul anului și până atunci nu apucă să primească un verdict?
Potrivit surselor G4Media.ro , procesul lui Dragnea s-ar putea încheia abia prin martie. Însă dacă C5-ul unde se va judeca apelul apucă până la sfârșitul acestui an să administreze probe, atunci completul își va păstra aceeași componență și în 2019, pe principiul continuității stabilit de CEDO.