Info. Cine sunt „anonimii” care au înființat PLUS, noul partid al lui Cioloș: Avocați de la firma Iordache Partners

Info. Cine sunt „anonimii” care au înființat PLUS, noul partid al lui Cioloș: Avocați de la firma Iordache Partners

Info. Cine sunt „anonimii” care au înființat PLUS, noul partid al lui Cioloș: Avocați de la firma Iordache Partners. Fondatorii noului partid anunțat sâmbătă de Dacian Cioloș, Partidul Libertății, Unității și Libertății (PLUS) sunt doi avocați de la firma de avocatură ”Iordache Partners” alături de soția unuia dintre cei doi.

Astfel, potrivit datelor publicate pe site-ul Tribunalului București, membrii fondatori ai PLUS sunt:

Daneş Raluca Florina, cu domiciliul […] – preşedinte (foto)

Iordache Iulia, cu domiciliul […] – vicepreşedinte

Iordache Adrian Alexandru, cu domiciliul […] – secretar general (foto)

Raluca Daneș este senior associate la ”Iordache Partners”, în vreme ce Adrian Alexandru Iordache este managing partner la aceeași firmă. Iulia Iordache este soția lui Adrian, au declarat pentru  G4Media.ro oficiali ai PLUS.

Solicitarea de înființare a Partidului Libertății, Unității și Solidarității a fost depusă la Tribunalul București pe 25 septembrie 2018, iar soluția de înregistrare în Registrul Partidelor Politice a fost dată o lună mai târziu, pe 26 octombrie, și nu a fost contestată de nimeni, rămânând definitivă.

”Admite cererea. Dispune înregistrarea partidului politic ” Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate” („PLUS”) cu sediul în Bucureşti, sector 2, şos. Pipera nr. 41 corp A, et. 6, camera 2 şi înscrierea acestuia în registrul partidelor politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti”, se arată în soluția dată de judecător.
Potrivit deciziei instanței:

Art. 1  Membrii fondatori:

Daneş Raluca Florina, cu domiciliul […] – preşedinte

Iordache Iulia, cu domiciliul […] – vicepreşedinte

Iordache Adrian Alexandru, cu domiciliul […] – secretar general

Art. 2 Denumirea partidului este PARTIDUL LIBERTATE, UNITATE ŞI SOLIDARITATE, denumirea prescurtată: PLUS

Art. 3 Semnul permanent al partidului este reprezentat se simbolul stilizat + plus, format din simbolul adunării şi litera p, litera l, litera u şi litera s, în care simbolul adunării este colorat în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală şi caracterele sunt colorate unitar, în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală.

Art. 4  Sediul central al Partidului este în Bucureşti, sector 2, şos. Pipera nr. 41 corp A, et. 6, camera 2.

Fostul premier, Dacian Cioloș, a anunțat sâmbătă la Cluj Napoca înființarea unui nou partid politic – Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), formațiune care a fost deja înregistrată la Tribunal. Totodată, el a spus că va solicita retragerea dosarului de înregistrare a partidului MișcareaRomânia Împreună (MRÎ) din cauza tergiversărilor în instanță.

”Colegi de-ai noștri, care împărtășesc aceleași valori, aceleași principii, oameni anonimi, dar care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic”, a explicat Cioloș.



populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!