Inflaţia face victime pe bandă rulantă în business-ul românesc: 40.760 de firme au pus deja lacătul pe uşă

Inflaţia face victime pe bandă rulantă în business-ul românesc: 40.760 de firme au pus deja lacătul pe uşă

În perioada ianuarie-aprilie 2022, 1008 firme din comerţ şi construcţii au intrat în insolvenţă (+61 faţă de ian-apr. 2021), 8390 au fost radiate (+349), 4302 au fost dizolvate (+711) şi 1729 şi-au suspendat activitatea (+265).

Cele mai multe firme cu probleme au fost în comerţ, 11.568, iar cea mai întâlnită decizie a fost de a radia business-ul. În construcţii, numărul firmelor în dificultate, închise, radiate, cu activitatea suspendată sau în insolvenţă a atins 3861.

Pe ansamblul, numărul operatorilor din comerţ şi construcţii aflaţi în dificultate financiară a fost cu 1386 mai mare decât în 2021.

Pe ansamblul economiei, 40.760 de firme au pus lacătul pe uşă în primele 4 luni din 2022, în creştere cu 3721 faţă de anul precedent. Spre comparaţie, în 2020 erau cu 12.495 mai puţine firme în dificultate.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, dinamica business-ului este tot mai puternic influenţată de evoluţia inflaţiei, de creşterea blocajului financiar şi de scăderea vânzărilor.

,,Comerţul, cel mai dinamic sector al economiei, este din păcate şi cel mai vulnerabil, în contextul în care peste 90% dintre firme sunt slab capitalizate şi depinde exclusiv de ritmul încasărilor.

Evoluţia negativă a sectorului construcţiilor, afectat semnificativ de creşterea preţurilor la materialele de construcţii şi de restrângerea accesului la credite al românilor reprezintă, din punctul nostru de vedere, cel mai important semnal de alarmă în această perioadă, în condiţiile în care acest business angajează seci de mii de alte business-uri pe orizontală’’, afirmă Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Dincolo de evoluţia din aceste două sectoare, probleme semnificative se manifestă şi în transport şi depozitare unde au fost raportate 3422 societăţi cu probleme, în activităţile profesionale (3109 companii), industria prelucrătoare (3092 firme) şi 2179 societăţi din sectorul agricol.

Potrivit experţilor, firmele de transport au urcat în topul societăţilor cu probleme pe fondul creşterii spectaculoase a preţurilor la carburanţi.

,,Scumpirea benzinei şi a motorinei a pus o presiune semnificativă pe costurile acestor companii, iar vulnerabilităţile se vor accentua pe măsură ce preţurile carburanţilor vor creşte. Un trend similar, din păcate negativ, este de aşteptat să urmeze şi sectorul agricol acolo unde creşterea costurilor operaţionale (energie, gaze, materii prime şi distribuţie) a făcut ca multe dintre ferme să ajungă în faliment’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Inflaţia accentuează problemele din economie

Creşterea puternică a preţurilor, cu un ritm neîntâlnit în ultimii 25 de ani, a spulberat practic mare parte din planurile de afaceri ale multor companii.

Radiografia financiară a primelor 4 luni din 2022 indică o accentuare a problemelor de finanţare a business-ului, dublată de o adâncire a pierderilor financiare generate de creşterea costurilor logistice.

6 din 10 firme aflate în dificultate în prezent au legătură cu consumul, iar scăderea vânzărilor în volum completează tabloul provocărilor economice.

,,După doi ani de pandemie, cu probleme majore legate de vânzări, de materii prime şi de distribuţie, inflaţia a venit ca o lovitură decisivă pentru multe business-uri care nu s-au restructurat. Din fericire, privind în ansamblu situaţia firmelor cu probleme, putem spune că se putea să fie şi mai rea. E un semn că pe mulţi criza COVID i-a trezit şi i-a determinat să îşi adapteze business-urile la noua realitate economică’’, a declarat Ovidiu Neacşu.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, fotografia primelor 4 luni din 2022, din prisma firmelor în dificultate, reflectă doar în parte dimensiunea problemelor din economie.

,,Inflaţia, limitarea accesului la creditare şi creşterea dobânzilor, accentuarea blocajului financiar şi scăderea semnificativă a vânzărilor pe fondul accentuării problemelor economice ale populaţiei sunt principalele provocări în perioada următoare.

De modul în care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supravieţuirea acestora într-o perioadă în care problemele economice se vor acutiza. Războiul din Ucraina, efectele creşterii preţurilor la energie, gaze şi carburanţi vor pune o presiune tot mai mare pe lanţurile economice’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Strângem rândurile în recesiune?

Restructurarea business-urilor, a planurilor de afaceri, rămâne în prim-plan în S2 2022, spun experţii.

Estimarea corectă a dinamicii relaţiilor comerciale, a evoluţiei costurilor de producţie şi distribuţie şi asigurarea unei ,,plase de salvare’’ financiare sunt măsuri care vor face diferenţa în supravieţuirea business-ului într-un an extrem de dificil cum este 2022.

,,Una dintre cheile ieşirii cu succes din această perioadă economică tulbure o reprezintă depăşirea stării de neîncredere în business’’, spune Ovidiu Neacşu.

,,Dacă oamenii de afaceri nu vor găsi curajul, încrederea şi metodele prin care să strângă rîndurile şi să construiască lanţuri economice, recesiunea care ameninţă economia mondială se va simţi foarte dur în România’’, a mai spus acesta.

Potrivit specialiştilor, accentuarea neîncrederii în economie se vede tot mai puternic în creşterea blocajului financiar, în dinamica plăţilor.

Statisticile companiei indică faptul că blocajul financiar s-a accentuat semnificativ în ultimii 2 ani, depăşind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.

Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, faţă de 120 zile în 2020.

Un sondaj recent arăta, de altfel, că 7 din 10 companii întârzie să-şi plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creşterea costurilor operaţionale şi scăderea vânzărilor.

Creştere economică, stagflaţie sau recesiune?

Business-ul românesc a reuşit să se descurce neaşteptat de bine în pandemie. 2020 şi 2021 au fost doi ani plini de provocări, pe care firmele au reuşit să-i depăşească fără prea multe victime.

De la scăderea costurilor logistice (chirii, utilităţi, parc auto etc.) la reducerea creditului furnizor şi digitalizarea activităţilor companiilor, măsurile s-au dovedit eficiente în multe dintre cazuri.

2022 a adus însă şi o schimbare radicală a percepţiei investitorilor, dovadă reducerea semnificativă a investiţiilor.

Dezintermedierea a fost şi probabil va rămâne cuvântul de ordine în 2022, în condiţiile inflaţiei, a accentuării problemelor economice.

,,După un prim trimestru surprinzător de bun din punct de vedere macroeconomic, în care dinamica economică a fost dată de creşterea consumului, un factor de conjunctură determinat de dorinţa oamenilor de a cumpăra ce au nevoie înainte de scumpiri, al doilea trimestru şi următoarele vor aduce, din păcate, primele veşti negative. Scăderea producţiei industriale cu 3% în primele patru luni este doar un prim semnal.

Ne aşteptăm ca economia să aterizeze puternic, nu ştim cât de dur, dar semnalele nu sunt dintre cele mai încurajatoare. Dacă S2 2022 va aduce o inflaţie şi mai mare alături de o ,,dezgheţare’’ a cursului euro/leu, problemele se vor accentua, iar tendinţa se vede încă de pe acum în dinamica vânzărilor care cunoaşte un recul semnificativ. O stagnare economică însoţită de o creştere a preţurilor înseamnă stagflaţie, o anticameră a recesiunii’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit estimărilor companiei, nu este exclus ca, pe fondul accentuării problemelor economice, numărul firmelor care vor pune lacătul pe uşă (insolvenţă, radieri, dizolvate, suspendări de activitate) să atingă maximul ultimilor 3 ani, de peste 130.000 de firme.

În 2021 am avut 117.716 firme în această situaţie, cu 24.010 mai multe decât în anul precedent.

Situaţia ar fi mai bună dacă firmele vor reuşi să îşi ia măsuri pentru a contracara efectele inflaţiei, ale scumpirii creditării şi a scăderii vânzărilor, iar autorităţile îşi vor respecta angajamentele legate de atragerea fondurilor europene.

Analiza Sierra Quadrant a fost realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerţului, statisticilor Eurostat şi rapoartelor Băncii Naţionale a României.

În cei 24 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu, etc.

Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigaţie Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA şi GA-PRO-CHEMICALS S.A.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!