Infecţionist: La noi se detectează doar un singur infectat din şase persoane care au COVID-19

Infecţionist: La noi se detectează doar un singur infectat din şase persoane care au COVID-19

Medicii spun că autorităţile trebuie să ia urgent măsuri stricte pentru protecţia sanitară: motivul - de ieri până azi, avem în plus 20.000-25.000 de noi bolnavi care au contactat SARS-CoV-2, însă nu ştim de ei,  scrie Adevărul .

În zonele unde incidenţa infectărilor e sub 3 la mie, în spaţiile deschise, purtarea măştii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv zonele pietonale şi de aşteptare. Când incidenţa depăşeşte 3 la mie, purtarea măştii va fi obligatorie în toate spaţiile deschise, de la ieşire şi până la revenirea acasă. Aşa a decis Guvernul, care a aprobat prelungirea stării de alertă.
Apoi, activitatea sălilor de spectacole, teatrelor, cinematografelor, restaurantelor şi cafenelelor se reia, dar în anumite condiţii. Concret, în zonele unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, acestea vor putea fi ocupate în proporţie de 50%, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 şi 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30% şi programul va fi redus până la orele 23.00. Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie, activitatea acestor instituţii va fi sistată din nou. Excepţie de la această regulă fac restaurantele din hoteluri care, la o rată de infectare de peste 3 la mie, vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel. 

NUNŢILE ŞI BOTEZURILE, PUSE ÎN AŞTEPTARE

O altă măsură este cea de interzicere a evenimentelor private. „Nunţile, botezurile, aniversările şi mesele festive în spaţii deschise şi închise sunt interzise pe plan naţional în următoarea perioadă până vom observa o scădere a numărului cazurilor”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
El a explicat că s-a dovedit că este foarte greu ca regulile de distanţare să se aplice şi că astfel de evenimente devin „un loc unde se răspândeşte virusul”. „Soluţia cea mai bună şi necesară este oprirea evenimentelor, pentru că sunt un loc de transmitere, acest lucru nimeni nu poate să îl nege”, a afirmat Arafat.

ÎNCHIDEREA CĂMINELOR STUDENŢEŞTI ŞI TELEMUNCA

În plus, căminele studenţeşti se vor închide dacă se înregistrază trei cazuri de COVID-19 în aceeaşi clădire. „La apariţia a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării studenţilor este instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie, se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază”, se mai arată în documentul CNSSU. 
Pe de altă parte, autorităţile cer reintroducerea muncii de la domiciliu, acolo unde este posibil. „Se introduce obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toate instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi”, a decis CNSSU. În fine, tot personalul care lucrează în centrele de persoane în vârstă sau în centrele de persoane cu dizabilităţi se va testa o dată pe săptămână prin grija Direcţiilor de Sănătate Publică.

CONTROALE MASIVE LA COMPANIILE DE TRANSPORT PERSOANE

În şedinţa de Guvern de ieri, premierul Ludovic Orban a cerut controale masive pentru depistarea companiilor de transport persoane care nu oferă pasagerilor posibilitatea să călătorească în condiţii de distanţare. „Sunt companii care, ca să-şi maximizeze profitul, transportă peste limită şi nu se implică în respectarea normelor de sănătate.(...)  Aici trebuie date amenzi drastice acolo unde constataţi încălcarea regulilor. Domnul ministru Vela (ministrul de Interne Marcel Vela - n.red.), fără milă şi controale la maximum. Sunt condiţii elementare care trebuie respectate. (…) Să se retragă licenţa acolo unde sunt încălcate regulile”, a subliniat premierul.

KLAUS IOHANNIS: STAREA DE URGENŢĂ NU ESTE NECESARĂ

La rândul lui, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seara, că în acest moment nu este necesară declararea stării de urgenţă, dar că starea de alertă trebuie prelungită. „Nu există o definiţie universal sau european valabilă pentru starea de urgenţă. Ceea ce declară alte state din zona noastră, sau, mă rog, din Spania, este mai degrabă similar cu ce se numeşte la noi stare de alertă. Starea de alertă permite instituirea cam tuturor măsurilor şi restricţiilor necesare pentru a gestiona o astfel de pandemie. Exact din acest motiv s-a creat o lege specială pentru starea de alertă. (…) De când există această lege, Guvernul a putut să ia măsurile care se impun, deci nu este nevoie acum de stare de urgenţă. Dacă ajungem în situaţia în care măsurile să nu fie suficiente şi trebuie impuse alte restricţii ale libertăţilor, atunci este de evaluat dacă se introduce local, regional sau naţional, nu cred că va fi cazul, starea de urgenţă. În măsura în care experţii noştri vor veni cu aceste solicitări, le vom discuta”, a mai spus Klaus Iohannis.

MĂSURILE DE RESTRICŢIONARE, URGENT DE LUAT 

Profesorul Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, a explicat pentru „Adevărul” de ce sunt necesare măsuri mai dure de restricţionare a epidemiei. „Dacă nu se pun în practică noi reguli mai dure şi, foarte important, dacă nu se veghează la respectarea lor, vom ajunge lejer la 6.000 de cazuri pe zi. Sigur, un lockdown la nivel naţional nu mai este posibil, dar se poate face o închidere locală, la nivel de sate, oraşe sau chiar regiuni.
Dacă nu se pun în practică noi reguli mai dure şi, foarte important, dacă nu se veghează la respectarea lor, vom ajunge lejer la 6.000 de cazuri pe zi.

Emanoil Ceauşu
medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale
Repet, măsurile sunt obligatoriu de luat repede pentru că, dacă ţinem cont de unele studii, la noi se detectează numai un singur infectat din cinci sau şase persoane care au COVID-19. Un calcul ne arată că de ieri până azi avem în plus 20.000-25.000 de noi bolnavi care au contactat SARS-CoV-2”, a precizat Emanoil Ceauşu.
La rândul lui, şi Răzvan M. Cherecheş, profesor de Sănătate Publică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că sunt obligatoriu de luat unele măsuri imediate pentru că cifrele pandemiei arată din ce în ce mai rău. „În prezent, reacţia autorităţilor pare oarecum întârziată. De exemplu, nu înţeleg de ce trebuie sa ajungem la coeficientul de infectare de 3 la mia de locuitori ca să impunem purtarea măştii în exterior. Oricum, senzaţia este că în Bucureşti, unde rata de infectare este mare, se întârzie luarea unor măsuri ferme de combatere a epidemiei. Nu se înţelege faptul că orice întârziere la luarea unor măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2 înseamnă mai mulţi bolnavi şi mai multe zile cu restaurante închise sau cu şcoli exclusiv online”, a precizat Răzvan M. Cherecheş.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…