INEDIT: Cele mai bizare legi din lume
Numeroase legi mai puţin cunoscute din Statele Unite ale Americii, dar şi din Europa şi Asia sunt atât de neobişnuite încât stârnesc amuzamentul şi uimirea la prima vedere.
Sarpourenx, Franţa: Potrivit Huffington Post, în acest sat din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia "oricui nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie".
Veneţia: Este interzis să hrăneşti păsările. Cei care încalcă regula pot primi o amendă de până la 700 de dolari.
Argentina: Paturile cu saltea din pene sunt interzise. Potrivit Argentina Independent , aceste paturi sunt ilegale pentru că autoriăţile au considerat că "o asemenea indulgenţă" încurajează un comportament de lene.
Grecia: Este interzis să porţi tocuri în zona unui sit antic. Pentru a conserva construcţiile, guvernul a interzis încălţămintea care ar putea dăuna monumentelor.
Dubai: Este interzis să mănânci în timpul sărbătorii Ramadan. Călătorii care aleg să nu respecte tradiţia, mâncând, bând şi fumând în public, vor primi o avertizare, iar dacă abaterea se repetă, ar putea ajunge chiar şi la închisoare.
Milano, Italia: Nu ai voie să te încrunţi în public. Legea spune că trebuie să zâmbeşti tot timpul pe străzile oraşului, situaţiile excepţionale fiind înmormântările şi vizitele la spital.
Alaska, SUA: Nu ai voie să trezeşti un urs din somn pentru a-i face o fotografie, potrivit Hartford College .
Dakota de Nord, SUA: În baruri şi restaurante berea şi covrigeii nu pot fi servite în acelaşi timp.
Kentucky, SUA: Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase rate albastre în acelaşi timp, potrivit site-ului Dumb Law .
Carolina de Nord, SUA: Jocurile de bingo nu pot dura mai mult de cinci ore.
New York City, SUA: În oraşul care nu doarme niciodată nu ai voie să ţii o îngheţată în buzunar, pentru că este împotriva legii, conform site-ului randomhistory.com .
Singapore: Nu ai voie să mesteci gumă. Acest obicei interzis în Singapore de mai bine de 20 de ani este pedepsit cu o amendă.
Sursa: mediafax.ro