Inedit. Ce povestește un fost elev al Proastei despre cum era ca „profesoară”

Inedit. Ce povestește un fost elev al Proastei despre cum era ca „profesoară”

Inedit. Ce povestește un fost elev al Proastei despre cum era ca „profesoară”. „La un moment dat, un coleg de-al nostru i-a ascuns manualul pe care-l lăsase pe catedră. Pentru că ne preda doar citind din manualul de Tehnologie, când a început ora și a sesizat că nu are după ce ne citi, ne-a dat liber. Nu vă mint, și atunci tot pe bază de citit acționa doamna Viorica.”, ne-a declarat astăzi un fost elev al Proastei României. Același elev, acum patronul unei mici afaceri într-un alt județ, spune că Proasta nu era fată rea, ca profesoară de specialitate la Liceul Industrial din Videle. În sensul că nu făcea caz de specialitate pe care o preda și le dădea note bune. Sursa noastră n-a putut însă să ne dea amănunte despre cât de corect gramatical se exprima la acel moment Proasta. El spune că nu-și mai aduce aminte, că avea 17 ani atunci și nu era atent la astfel de „amănunte”. 


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!