Industria României crește prin programele adoptate de PSD la guvernare

Industria României crește prin programele adoptate de PSD la guvernare

Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în termeni nominali, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023.

Cifrele Eurostat plasează țara noastră pe locul 5 printre ţările membre cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar din ultimele luni. Iar această tendință este confirmată și de ultimele date ale Institutului Național de Statistică, publicate pe 17 aprilie, care arată că cifra de afaceri în industrie, pe total piaţa internă şi piaţa externă, a crescut în februarie, atât față de luna ianuarie 2024, cu 11,7%, cât și față de luna februarie 2023, cu 8,2%.

Pe marile grupe industriale, față de luna trecută, creșteri înregistrate au fost: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,1%), industria bunurilor intermediare (+17,0%), industria bunurilor de capital (+11,0%), industria bunurilor de uz curent (+5,9%) și industria energetică (+5,6%).

Aceste date reconfirmă viabilitatea direcției asumate de premierul Ciolacu în programul de guvernare de a face din investiții motorul de creștere economică al României. PSD și-a propus în programul de guvernare să mizeze pe dezvoltarea producției interne și crearea de noi locuri de muncă, și reindustrializarea României prin scheme de ajutor de stat și facilități pentru producția autohtonă.

Industria auto, motor al economiei românești

Un exemplu relevant pentru schimbarea în bine a industriei românești este cel din segmentul auto. Un sector în care activează 150.000 de oameni, există mii de companii în țară care furnizează componente, comenzile pentru constructori sunt cifrate la 2,2 miliarde de euro, și asigură, doar prin intermediul Dacia, 10% din exportul României.

Datele statistice spun că în luna februarie 2024 au fost produse în România un număr de 50.488 autoturisme, o creștere de +3.54% față de luna februarie 2023. Dintre acestea 29.241 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 21.247 de uzina Ford Otosan de la Craiova.

Astfel, producția a fost de peste patru ori mai mare decât numărul autoturismelor noi înmatriculate, acestea atingând un volum de 11.339 unități, cu 8,92% mai puține decât în luna februarie 2022. Explicația acestei diferențe este dată de rezultatele foarte bune obținute de producătorii români la export, și în special de Dacia. Conform ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile), în perioada ianuarie – februarie 2024 Dacia a vândut în Europa 98.505 mașini, în creștere cu 6,3% față de primele două luni din 2023.

Progresul constructorilor români de automobile este de așteptat să crească în partea a doua a anului, atunci când se va comercializa cea de-a treia generație a modelului Duster, iar la Craiova, alături de versiunile cu combustie clasică ale lui Transit Courier și Puma, se vor produce și variantele electrificate. Sunt proiecte care vor implica noi companii în calitate de furnizori, vor genera locuri de muncă, în special pe platforma Ford Otosan, și fac parte integrantă din prioritățile PSD și al Guvernului Ciolacu.

De altfel, după ce a vizitat, în februarie, fabrica Dacia, premierul a punctat investițiile publice substanțiale în infrastructura de transport și a stabilit ca prioritate identificarea și implementarea unui regim accelerat pentru mecanismele de export pe rute feroviare, rutiere și maritime de autovehicule produse în Romania. ”Statul va sta alături de investitori pentru a-și menține competitivitatea și a oferi industriei auto din România pârghiile legislative și administrative astfel încât activitatea lor de cercetare, producție și export să fie cât mai eficientă”, a afirmat Marcel Ciolacu.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”