Deși oul vopsit este asociat creștinismului și sărbătorilor pascale, el are rădăcini mult mai adânci în istorie, obiceiurile fiind preluate și adaptate, cum ar fi cel legat de ciocnitul acestora de Paști.

„Până la urmă oul vine, cum s-ar spune din păgânism. Exista, însă, înainte de creștinism. La egipteni semnifica viața, fecunditatea, iar religia creștină l-a preluat și adaptat odată cu sacrificiul Mântuitorului, după ce sângele său s-a scurs peste ouăle aduse de Maria Magdalena. Dar ciocnitul ouălor există încă din Antichitate, fiind un ritual legat de perpetuarea vieții”, explică pentru „Adevărul” Amalia Boari, specialist în cadrul Centrului de Creație (Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale) Vâlcea.

Dincolo de origini, în multe zone ale țării se respectă și astăzi anumite ritualuri vechi legate de vopsire, ciocnire, simbolistică (vezi galeria foto și video) și multe alte secrete despre aceste tradiții pascale dezvăluite și de cercetătorul etnolog Doina Ișfănoni.

Oul pascal din antichitate în creștinism

Istoria ouălor roșii în creștinism este cunoscută sub două variante. Prima și cea mai cunoscută dintre ele este legată de momentul Răstignirii lui Iisus, când Maria Magdalena și Fecioara Maria au pus la baza Crucii un coș cu ouă care s-au înroșit / pătat cu sângele scurs din rănile Mântuitorului, coșul fiind dus mai apoi înaintea împăratului Tiberiu Cezar. O altă poveste pomenește despre participarea Mariei Magdalena la un banchet organizat de împăratul Tiberiu căruia, la un moment dat, în timp ce ținea un ou fiert alb în mână, i-a dat vestea Învierii lui Iisus. „Hristos a Înviat!”, i-a spus ea împăratului care a râs și i-a replicat: „Șansa ca Iisus să învie din mormânt este la fel de posibilă ca aceea ca oul pe care tu îl ții în mână să se coloreze în roșu”. Fapt care, de altfel, s-a și întâmplat, ceea ce a dus vestea mai departe întregii case împărătești.

De oul mitic este legată legenda nașterii lumii pe care o întâlnim la egipteni, celți, greci, fenicieni, hinduși, tibetani, vietnamezi, chinezi, japonezi precum și la populațiile din Siberia și Indonezia. Din acest motiv se consideră că oul pascal este de fapt un substitut al divinității primordiale. Imaginea arhetipală a oului vopsit, întâlnită în cultura chinezilor, a vechilor perși, a slavilor, romanilor, a fost practic preluată ca simbol al triumfului Vieții asupra Morții, prin Învierea Mântuitorului.

„Oul în sine este unul din marile simboluri cosmogonice care justifică apariția în Univers a Soarelui și a Lunii. În noaptea primordială plutea pe ape un ou și din el desfătându-se a ieșit Soarele din gălbenuș și Luna din albuș. Și în felul acesta a apărut și Lumina... pentru că Paștele este o sărbătoare a luminii – aduce cu sine Viața”, a explicat cercetător etnolog Doina Ișfănoni.

Marea sărbătoare a Reînvierii lui Iisus simbolizează de fapt o retrezire la viață a întregului Univers, inclusiv a oamenilor, o invitație la purificare și redefinire.

Ciclul de sărbători pascale

Sărbătorile pascale înseamnă însă mult mai mult decât cele trei zile consacrate în calendar, explică Amalia Boari: „Ciclul sărbătorilor pascale nu ține numai de sărbătoarea Învierii Domnului, începe de la Lăsata Secului, cu strigările peste sat, urmate fiind de toate sărbătorile asociate - Blagoveștenia, Floriile, Săptămâna Mare și se încheie după șase săptămâni, la Înălțarea Domnului, fiind un ciclu întins pe o perioadă mult mai mare de timp. Toate au semnificație și legătură între ele”.

În acest context: oul pascal, oul care mărturisește Învierea Mântuitorului, este oul roșu simplu, explică specialiștii, menționând că el exprimă sângele vărsat de Mântuitor pentru răscumpărarea păcatului nostru originar. De altfel, la început, ouăle pascale nu erau policolore, roșu simbolizând culoarea iubirii, o culoare cu o forță purificatoare, iar elementele care apăreau pe oul pascal erau destul de simple, de regulă geometrice și astrale.

Apoi au apărut o serie de ritualuri și tradiții legate de acestea, care se mai păstrează și în ziua de astăzi, cum ar fi cel legat de ciocnitul ouălor în zilele de Paști. La fel ca odinioară și acum, spre exemplu, în prima zi a sărbătorii, ouăle de Paște se ciocnesc numai cu vârful, un gest cu o simbolistică interesantă.

Ciocnitul ouălor în cap, dos și coaste

„De fapt ciocnitul ouălor pornește de la capul familiei, cel mai vârstnic membru al familiei. Și atunci pe rând, vin în funcție de vârstă, de statutul civil, restul membrilor: tatăl, soția, apoi copiii pe rând. Atenție, ciocnim numai la vârf, pentru că oul simbolizează în creștinism mormântul Mântuitorului din care el s-a ridicat. Oul, ca și mormântul, se deschide și Iisus se înalță! Deci, în sensul acesta respectăm sensul ascensional. Doar la vârf în prima zi. După prima zi, ciocnim și la fund și pe coaste, nu mai contează, pentru că de fapt oul intră într-un „joc”, iar cei care nu-i respectă regulile, cum ar fi cei care se folosesc ou de lemn, spre exemplu, riscă oprobiul public dacă sunt prinși, fiind excluși de la toate petrecerile care se organizează în următoarele zile ale Paștelui, considerându-se că umblă cu șiretlic”, a dezvăluit specialistul în etnologie despre ritualul ciocnirii ouălor de Paști.

Regulile ciocnitului pot varia însă de la zonă la zonă, dar respectarea lor este obligatorie: cine are dreptul la prima lovitură sau ce părți ale ouălor să fie lovite. Potrivit tradiției, oul are trei părți: vârful care se numește cap, partea opusă și fețele laterale - coastele. În prima zi se ciocnește doar cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos. De fiecare dată cel care ciocnește spune „Hristos a Înviat!” și i se răspunde „Adevărat a Înviat!”.

Arta încondeierii ouălor: cele mai frumoase cele închistrite

Pe lângă ouăle simple roșii, cunoscute în Moldova sub denumirea de merișoare, există de asemenea o serie de ritualuri legate și de înfrumusețarea ouălor prin vopsire și încondeiere , care diferă de la zonă la zonă. Toate sunt realizate în Joia Mare.

„Separat de oul roșu avem acel ou muncit, acel ou închistrit cum spun moldovenii care devine un summum al spiritualității precreștine și creștine puse laolaltă, în sensul că modul în care făurirea prin lumină a întregului Univers este reprezentată printr-o serie de motive decorative, pe coaja oului”, spune conferențiar dr. Doina Ișfănoni.

Semnele înscrise în ouă ascund o lume învăluită în taină despre care s-a tot scris și se va mai scrie. Există ouă monocrome, monocrome cu ornamente, policrome cu ornamente cunoscute drept „ouă muncite” și ouă cu ornamente în relief. Dintre toate, cele mai frumoase ouă de Paște sunt considerate cele închistrite, numite impropriu încondeiate, întâlnite în special în zona Bucovinei

Dacă în Antichitate, ouăle erau vopsite în diverse culori, fiind oferite cu ocazia venirii primăverii, astăzi ele sunt considerate păzitori ai casei și pe lângă viața eternă și fertilitate, simbolizează și renașterea și norocul. Dar doar ouăle roșii pot fi date de pomană, iar în unele zone se colorează în negru în amintirea celor care au murit.

În tradiție, se mai crede că dacă două persoane care ciocnesc ouă în ziua de Paște se vor întâlni și pe lumea cealaltă.