Indonezia: O serie de picturi rupestre vechi de 40.000 de ani rescriu istoria artei

Indonezia: O serie de picturi rupestre vechi de 40.000 de ani rescriu istoria artei

O serie de picturi rupestre preistorice vechi de cel puțin 40.000 de ani, reprezentări zoomorfe dar și contururi ale unor mâini, care au fost descoperite în șapte peșteri aflate pe insula indoneziană Sulawesi, au potențialul de a rescrie istoria artei, conform unui material publicat de Reuters.

O echipă de oameni de știință a anunțat miercuri că aceste desene rupestre au o vechime de aproximativ 40.000 de ani, vârstă comparabilă cu cele mai vechi forme de exprimare artistică descoperite în Europa, continent despre care se credea că reprezintă leagănul artei.

"Se credea că Europa Occidentală este epicentrul unei explozii simbolice a primelor îndeletnici artistice, așa cum sunt picturile rupestre și alte forme de artă figurativă, acum aproximativ 40.000 de ani", explică expertul în datare Maxime Aubert de la Universitatea australiană Griffith.

Faptul că oamenii preistorici din Sulawesi aveau aceleași îndeletniciri artistice cu semenii lor europeni indică faptul că arta rupestră s-a dezvoltat independent și simultan în mai multe zone ale planetei, conform arheologului Thomas Sutikna de la Universitatea australiană Wollongong.

"Arta pe piatră este unul dintre indicatorii capacității de exprimare abstracte a oamenilor din trecutul îndepărtat, zorii a ceea ce azi considerăm drept o caracteristică a omului modern", a mai adăuagt Sutikna.

Studiul s-a concentrat asupra a 14 desene rupestre: 12 contururi ale unor mâini și două reprezentări zoomorfe (de animale), dintre care una a unei babiruse și cealaltă a unui porc. Aceste reprezentări sunt desenate pe pereții din calcar ai peșterilor din apropiere de Maros, în sudul insulei Sulawesi aflată la est de Borneo.

Majoritatea acestor reprezentări au fost realizate cu un pigment ocru roșu. Aceste desene rupestre sunt cunoscute de mai multe decenii, dar vârsta lor nu a fost determinată până la acest studiu. Unii experți estimau că ar avea o vechime ce nu depășește 10.000 de ani.

Oamenii de știință au apelat la o metodă de datare pe baza descompunerii radioactive a cantităților infime de uraniu recoltate din unele depuneri minerale formate pe aceste desene.

Cea mai veche dintre picturile rupestre din Sulawesi, un contur al unei mâini ce a fost desenat în urmă cu cel puțin 40.000 de ani, are o vârstă comparabilă cu cea a celei mai vechi forme de artă figurativă cunoscută până în prezent, un punct roșu de pe situl paleoistoric El Castillo din Spania.

Vârsta desenelor zoomorfe din celebrele peșteri Chauvet și Lascaux din Franța este cu mult mai mică, între 17.000 și 30.000 de ani. Spre exemplu, cea mai "tânără" reprezentare zoomorfă din peșterile de pe insula Sulawesi are cel puțin 35.000 de ani vechime.

Acest studiu este publicat în ultimul număr al revistei Nature.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…