Indicele ROBOR la 3 luni a coborât mirecuri la 2,49% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât miercuri la 2,49% pe an, de la 2,50% pe an, marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La debutul lui 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul acestui an se situa la 3,19%. Pe 6 mai 2019 acesta era de 3,30% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 2,55%, de la 2,56% marţi, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,61% pe an, de la 2,62% pe an cât a fost în şedinţa anterioară.
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al patrulea trimestru din 2019, este de 2,44% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din al doilea trimestru al anului.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.AGERPRES