India va contrui zece noi reactoare nucleare, în cooperare cu Rusia
India va contrui zece noi reactoare nucleare pe teritoriul său, în cooperare cu Rusia, a anunţat joi premierul indian Narendra Modi, la finalul întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, la New Delhi.
"Am dezvoltat o viziune ambiţioasă în domeniul energiei nucleare, cu cel puţin zece noi reactoare", a declarat premierul Modi. "Aceasta va include fabricarea echipamentelor şi a componentelor în India", a adăugat el.
Un reactor de fabricaţie rusă funcţionează deja la Kudankulam, în statul Tamil Nadu, în sud, iar altul urmează să fie dat în funcţiune, fiecare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi.
Cele două ţări au încheiat în 2008 un acord interguvernamental pentru contruirea altor două noi reactoare în aceeaşi zonă.
Rusia şi India au convenit joi identificarea unui nou loc pentru contruirea altor reactoare.
Vizita preşedintelui Vladimir Putin în India, prima de la preluarea conducerii Guvernului de către premierul Modi, în mai, intervine în condiţiile în care Moscova este în căutarea unor aliaţi în Asia, pentru a coopera în domeniul energiei şi apărării, ca reacţie la sancţiunile occidentale pe fondul crizei din Ucraina.
Rusia este în căutarea unor noi pieţe pentru reursele sale naturale, în încercarea de a-şi relansa economia, care a fost afectată dur de criză şi de scăderea preţului petrolului.
Cele două ţări au anunţat încheierea a 16 acorduri, dintre care unul privind fabricarea în India a unuia dintre cele mai performante elicopetere ruse de atac, iar celelălalt privind fabricarea unor piese detaşabile pentru echipamentul militar în India.
Rusia furnizează 70% din echipamentul militar al Indiei, primul importator mondial de armament convenţional. India are în vedere dezvoltarea propriilor capacităţi de producţie de armament.