Inculpaţii în dosarul accidentului de la mina Uricani din 2011, soldat cu cinci victime, achitaţi de CA Alba Iulia

Inculpaţii în dosarul accidentului de la mina Uricani din 2011, soldat cu cinci victime, achitaţi de CA Alba Iulia

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a achitat vineri, în dosarul accidentului de la mina Uricani din februarie 2011, soldat cu cinci morţi, patru persoane din fosta conducere a Exploatării Miniere (EM) Uricani condamnate, anul trecut, la închisoare cu suspendare de către Judecătoria Petroşani şi a respins, totodată, acţiunile civile formulate de urmaşii celor decedaţi.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că instanţa a admis apelurile formulate împotriva sentinţei penale din 5 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Petroşani de cei patru inculpaţi.

Instanţa a desfiinţat sentinţa atacată în întregime şi, procedând la o nouă judecare a cauzei, a dispus achitarea celor patru atât pentru ucidere din culpă, cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi măsurilor cu privire la securitate şi sănătate în muncă, dacă prin aceasta s-a creat un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă.

Totodată, CA Alba Iulia a respins acţiunile civile formulate şi precizate de către părţile civile, urmaşi ai celor cinci morţi, care, în primă instanţă, primiseră despăgubiri totale de circa 900.000 de lei.

De asemenea, instanţa a respins ca nefondate apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani şi părţile civile.

Decizia CA Alba Iulia este definitivă, a menţionat Cosmin Muntean.

Cinci angajaţi ai EM Uricani şi-au pierdut viaţa în 5 februarie 2011, într-o explozie de metan ce a avut loc într-o galerie aflată la 430 de metri în subteranul minei. Deflagraţia s-a produs după ce o echipă formată dintr-un inginer şi patru electricieni a executat lucrări de revizie la un transformator electric şi apoi a cuplat instalaţia.

În acest caz au fost trimise în judecată patru persoane din fosta conducere a EM Uricani - fostul inginer şef cu probleme de securitate şi siguranţă în muncă Aurelian Ciucă, fostul şef de sector producţie Lucian Butari, fostul coordonator al sectorului aeraj Florin Moga şi maistrul energetic Florinel Moldovan, pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi nerespectarea mai multor prevederi din legea protecţiei muncii.

Procesul a debutat la Judecătoria Petroşani în aprilie 2012 şi a durat şase ani.

În iunie 2018, instanţa din Petroşani a dispus, pentru ucidere din culpă, condamnarea lui Ciucă şi Moga la câte 4 ani de închisoare cu suspendare, Butari primind 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar Moldovan 3 ani de închisoare, ambii cu suspendarea executării pedepsei.

Instanţa din Petroşani a dispus încetarea procesului penal pornit pentru infracţiunea de neluare a vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă.

Judecătoria Petroşani a admis, în parte, acţiunile civile formulate de către părţile civile, rude ale victimelor deflagraţiei, şi, în consecinţă, a dispus obligarea celor patru inculpaţi, în solidar şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Compania Naţională a Huilei - S.A. Petroşani, prin lichidator Expert Insolvenţă SPRL, la plata de despăgubiri morale. În cinci cazuri, suma se ridica la câte 120.000 de lei, în patru la câte 70.000 de lei şi la 20.000 de lei, către o altă parte civilă.

Toate părţile din dosar au făcut apel la decizia Judecătoriei Petroşani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”