INCREDIBIL/Ponta a angajat pe furiş 19.000 de cântăreţi bisericeşti

INCREDIBIL/Ponta a angajat pe furiş 19.000 de cântăreţi bisericeşti

BOR a primit o pomană de la ortodoxul Ponta chiar în plin scandal privind implicarea Bisericii ortodoxe în campania electorală. Cu un cinism de asasin plătit şi sfidând zecile de mii de tineri care nu-şi găsesc un loc de muncă pentru că investiţiile din ţară sunt la pământ, 19.000 de cântăreți bisericești au fost trecuți la plata de la Buget din pix printr-o OUG dată în secret.

Actul normativ a fost aprobat pe 31 iulie, fără dezbatere publică şi fără a fi anunţat de Guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat. Lăsată timp de mai multe luni în aşteptare, problema cântăreţilor s-a rezolvat la urgenţă după ce aceştia au făcut demersuri către autorităţile bisericeşti superioare.

Până acum cântăreții bisericești erau blagosloviți lunar de baronii din consiliile județene cu sume după Mila Domnului. Curtea de Conturi a considerat că aceste sume sunt plătite ilegal și a ordonat stoparea lor. Ceea ce s-a și întâmplat. Au început însă presiunile BOR care într-un sfârșit, în prag de campanie s-au și materializat prin introducerea plății celor 19.000 din banii de la Bugetul național. Culmea e că OUG-ul s-a dat taman la 2 zile după ce “ortodoxul Ponta” a anunțul că va candida la prezidențiale.

“Este o chestiune care a fost semnalată acum ceva timp, s-a încercat soluţionarea şi prin intermediul Ministerului Muncii, nu s-a reuşit şi în aceste condiţii a fost dată această ordonanţă de urgenţă”, a explicat, pentru Gândul, Florinel Frunză, director în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, instituţa care a iniţiat proiectul.

Clarificarea situaţiei cântăreţilor prin încadrarea lor explicită în categoria personalului neclerical, pentru a putea fi plătiţi pe mai departe de către Consiliile Judeţene, s-a făcut, astfel, prin ordonanţă de orgenţă, pe 31 iulie, fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, aşa cum prevede Legea transparenţei decizionale, şi fără a fi menţionat nici pe ordinea de zi, nici în lista actelor normative făcută publică după şedinţa de Guvern.

Ţinută în mapa secretă a miniştrilor, ordonanţa a apărut direct în Monitorul Oficial, astăzi, şi intră în vigoare din această săptămână.




populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”