INCREDIBIL/Peneliștii sar să salveze „ACADEMIA” lui Oprea și Maior! Cioloș le-a DESFIINȚAT proiectul!
Patru parlamentari PNL au iniţiat un proiect de lege prin care vor să aducă sub control parlamentar Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), o fabrică de diplome creată de Gabriel Oprea și George Maior special pentru politicieni. Potrivit legii, academicienii lui Oprea și Maior vor ţine cursuri de „perfecţionare“ pentru parlamentari, cursuri plătite de la bugetul de stat.
Propunerea legislativă semnată de patru parlamentari PNL are ca scop modificarea Legii de funcţionare a Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), instituţie fondată de Gabriel Oprea în urmă cu trei ani, cu dedicaţie pentru politicieni sau persoane care se învârt în anturajul acestora. Altfel spus, o „fabrică“ ce oferă prestigiu academic, nicidecum cercetare.
Concret, iniţiativa legislativă asumată de liberalii Dragoş Luchian, Octavian Motoc, Marius Nicoară şi Ştefan Băişanu îşi propune ca academia lui Oprea să-şi desfăşoare activitatea în subordinea Parlamentului, mai exact a Comisiei pentru Apărare şi a Comisiei pentru învăţământ din Senat şi din Camera Deputaţilor, la fel cum funcţionează în acest moment TVR, CNA, SRI sau SIE. Proiectul de lege îşi propune să ofere un rol unei instituţii care există doar pe hârtie: ASSN ar urma „să elaboreze cursuri de carieră în domeniile de interes pentru MApN, MAI şi SRI sau la solicitarea comisiilor de specialitate ale Legislativului“, iar indemnizaţiile personalului academiei urmează să fie asigurate de la bugetul de stat, după cum arată proiectul legislativ. Aşadar, cei patru liberali, pe lângă faptul că oferă academiei lui Oprea un scop, dar o şi conectează la bugetul de stat.
Guvernul a desfiinţat proiectul
Guvernul Cioloş nu este de acord cu acest proiect de lege. „Considerăm că nu se justifică elaborarea de cursuri de carieră la solicitarea comisiilor de specialitate, deoarece cursurile de carieră se organizează şi se desfăşoară de instituţiile de învăţământ superior ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii şi sunt evidenţiate în Legea Educaţiei Naţionale şi în documentele Agenţiei Naţionale pentru Calificări. De asemenea, având în vedere modul de organizare şi funcţionare a ASSN, respectiv componenţa aparatului de lucru al acesteia, considerăm că aceasta nu are capacitatea de a elabora şi, ulterior, de a gestiona cursuri de carieră în domeniile de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi SRI“, se arată în punctul de vedere al Guvernului. Cu alte cuvinte, Executivul contestă nu numai expertiza pe care această instituţie o poate oferi, ci chiar însăşi existenţa sa în sistemul de cercetare.
Instituţiile la care se referă Guvernul Cioloş atunci când vorbeşte despre „cursuri de carieră“ sunt Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituţia de învăţământ superior coordonată de SRI, care pregăteşte experţi în domeniul informaţiilor de securitate, şi Colegiul Naţional de Apărare, care se afla în coordonarea Ministerului de Apărare (MApN). Deci ASSN n-ar face decât să dubleze instituţii deja existente.
PNL se dezice
Conducerea PNL spune, oficial, că nu-şi asumă iniţiativa legislativă depusă de cei patru parlamentari. „Cei care vor să dobândească competenţe şi expertiză în anumite domenii se pot înscrie la cursurile facultăţilor de profil. Din punctul meu de vedere, este inoportun să subordonezi printr-o lege instituţiile de învăţământ invocând doar nevoia anumitor parlamentari de a studia în acel domeniu“, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe. Cu toate astea, majoritatea PSD-UNPR-ALDE poate oricând înclina balanţa, mai ales că liderul UNPR, Gabriel Oprea, este fondatorul instituţiei. În plus, ASSN are foarte mulţi membri din rândurile PSD şi UNPR.
Cercetătorii lui Oprea: Mihalache, Maior, Pricopie
ASSN a luat naştere în urmă cu patru ani, prin Legea nr. 56/2012, ca urmare a iniţiativei legislative semnate de deputaţii Marian Săniuţă, Eugen Bădălan, Ion Mocioalcă, George Scutaru, Niculae Mircovici, Doru Frunzulică, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea şi senatorul Teodor Meleşcanu. Potrivit legii, ASSN este „o instituţie publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de consacrare academică“, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, MAI şi SRI.
La aproape patru ani de la înfiinţare, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale nu are un site oficial, cu membrii şi activităţile derulate. Cu toate astea, declaraţiile de avere sau de interese au scos la iveală calitatea de membru al ASSN pe care o au unii demnitari sau foşti demnitari. De exemplu, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, încasează 2.700 de lei de la ASSN, potrivit declaraţiei de interese.
Preşedintele instituţiei a fost timp de trei ani fostul director al SRI George Maior. Odată cu numirea lui Maior în poziţia de ambasador al României în SUA, Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, a preluat conducerea ASSN.