INCREDIBIL! Proasta lui Dragnea spune că în 2012 a fost „SUPPREFECT”!

INCREDIBIL! Proasta lui Dragnea spune că în 2012 a fost „SUPPREFECT”!

Fraților, asta e proastă rău! N-are nicio treabă cu limba română! În declaraţia de interese din 2012, proasta lui Dragnea, pe atunci subprefect al judeţului Teleorman, a scris că ocupă funcţia de „supprefect”. Iar greşeala este fără echivoc, după cum arată dovada foto.

Proasta, în prezent ministru de Interne, a reuşit, în declaraţia de interese din 2012 să inventeze o nouă funcţie, cea de „supprefect“, cu toate că aceasta era numită în funcţia de „subprefect“.

Declarația de interese a „supprefectei”:

 

Proasta nu e la prima greşeală de exprimare. Carmen Dan a ajuns să fie ironizată chiar şi în rândul subordonaţilor ei. A început cu a spune pronume în loc de prenume.

Iar în urmă cu două zile proasta a avut o nouă exprimare nefericită „Până acum am decât informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al Poliţiei“, declara Carmen Dan.

Greşeala sa a fost repede taxată. „«Până acum am decât informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră».

Cât de ruşinos!!! Ministru de interne în 2018 şi vorbeşte ca tanti de la tarabă care îţi vinde «decât» mere. Doamna ministru este aceeaşi care a zis «pronume», în loc de prenume“, a scris polițistul Marian Godină, pe contul de Facebook.

 Să ne mai mirăm că fiu-său a făcut-o „boasă”!


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!