INCREDIBIL! CĂCATUL de Voiculescu îi dă sfaturi președintelui despre ce să spună despre anticorupție!
INCREDIBIL! CĂCATUL de Voiculescu îi să sfaturi președintelui despre ce să spună despre anticorupție! Căcatul de Voiculescu, ieșit condiționat din închisoare după condamnarea de 10 ani îi dă lecții președintelui după mesajul acestuia cu prilejul zilei mondiale anti-corupție!
„Salut demersul preşedintelui Iohannis de a transmite un mesaj public cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie.
Îmi doresc să cred că atunci când spune “un NU hotărât corupţiei”, preşedintele se referă, printre altele, atât la protocoalele ilegale care au corupt instituţii fundamentale ale statului, cât şi la abuzurile cu care se confruntă aproape orice român ajuns în faţa unei autorităţi pentru a-şi plăti taxele, pentru a-şi solicita drepturile, pentru a supravieţui în jungla birocraţiei.
Combaterea abuzului ca formă generalizată a corupţiei (conform dex, corupţia reprezintă o “abdicare de la o datorie”) este, cred eu, o condiţie esenţială pentru consolidarea democraţiei, după cum corupţia anticorupţiei (prin încălcarea sistematică a unor drepturi fundamentale) poate fi considerată cea mai gravă formă de abatere de la principiile statului de drept.”, scrie căcatul infractor pe blogul său.
Iohannis: Corupția este o boală care macină democrația și ține captivi milioane de oameni în sărăcie. Rămân alături de magistrații care conduc lupta anticorupție.
Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, cu ocazia zilei internaționale anticorupție, că fenomenul corupției este o boală care macină democrația și ține captivi milioane de oameni în sărăcie.
”Corupția macină democrația și ține captivi milioane de oameni în sărăcie. Corupția înseamnă lipsa autostrăzilor, spitale insalubre, școli fără condiții, administrație blocată .România nu va putea progresa la adevărata sa capacitate până ce nu vom reuși să învingem acest flagel. Susțin continuarea luptei anticorupție pentru o Românie sănătoasă și rămân alături tuturor magistraților care duc această bătălie, cu mult curaj, zi de zi. Cinstea și integritatea trebuie reinstaurate la toate nivelurile societății noastre. Stă în puterea noastră! Un NU hotărât corupției trebuie să devină dintr-un slogan, un mod de a fi!”, este mesajul președintelui Iohannis.