Încoronarea suveranului britanic este o ceremonie grandioasă și unică în Europa, regulile sale datând de mai multe secole. Pregătirile pentru încoronarea reginei Elisabeta a II-a au necesitat pregătiri care au durat mai mult de un an.

Perioada de doliu

Potrivit tradițiilor, încoronarea noului monarh nu are loc imediat după deceseul predecesorului, ci trebuie respectată o perioadă de doliu.

Elisabeta a II-a, devenită regină pe 6 februarie 1952, în ziua morţii tatălui ei, a fost încoronată pe 2 iunie 1953, deci 15 luni mai târziu, în faţa a peste 8.000 de invitaţi prezenţi în Catedrala Westminster din Londra.

Noul rege al Regatului Unit, în vârstă de 73 de ani, ar trebui să prefere „o încoronare mai rapidă şi de mai mici dimensiuni", a declarat Bob Morris, expert în istoria monarhiei britanice.

Ceremonia de încoronare

Ceremonia se va desfășura, ca și până acum, la Catedrala Westminster, care este condusă de arhiepiscopul de Canterbury, prima personalitate religioasă din cadrul Bisericii Anglicane şi al doilea lider al acesteia după monarhul britanic.

Arhiepiscopul în prezintă pe suveran în fața publicului care îl aclamă. Ulterior, suveranul rosteşte jurământul de încoronare (Coronation Oath Act), redactat în 1688. Prin acesta, el se angajează solemn să îşi guverneze poporul în conformitate cu legile adoptate de Parlament, să aplice legea şi dreptatea „cu clemenţă" şi „să facă tot posibilul" pentru a apăra Biserica Anglicană şi religia protestantă.

Arhiepiscopul de Canterbury trece apoi la ungerea cu ulei sfinţit (mir) şi îl binecuvântează pe suveranul instalat pe scaunul regelui Edward I, un tron sculptat în 1300 şi folosit la fiecare încoronare după anul 1626.

Suveranul îşi primeşte în cele din urmă atributele regale, în special un sceptru şi apoi coroana, aşezată pe capul lui de arhiepiscopul de Canterbury. Membrii familiei regale îi aduc omagii şi se sărbătoreşte împărtăşania, scrie Agerpres.

Încoronarea soţiei

În absenţa unei decizii contrare, dacă noul suveran este bărbat, soţia lui este proclamată regină şi este încoronată, urmând o ceremonie similară, dar simplificată.

În cazul încoronării regelui Charles al III-lea, este posibil ca soţia lui, Camilla, să nu devină regină, ci doar „prinţesă consoartă", deoarece nu este prima soţie a regelui.

În cazul în care o regină urcă pe tron, atunci soţul ei nu devine rege şi nu beneficiază de ungerea cu mir.

Bijuteriile Coroanei britanice

Regatul Unit este singura monarhie din Europa care utilizează în continuare însemne ale regalităţii (costume şi atribute regale) în timpul ceremoniilor de încoronare.

Coroana Sfântului Edward, fabricată în 1661 pentru încoronarea regelui Charles al II-lea, este coroana utilizată în mod tradiţional în timpul ceremoniei. Aceasta este făcută din aur, argint, rubine şi safire, coroana suveranului britanic cântăreşte peste două kilograme.

Coroana imperială este purtată la sfârşitul ceremoniei şi cu ocazia procesiunii regale. Decorată cu 2.868 de diamante, ea a fost fabricată în 1937 pentru încoronarea regelui George al VI-lea. Este purtată de monarh la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului de la Londra.

Invitaţii ceremoniei

În 1953, 8.251 de invitaţi, reprezentând 181 de ţări şi teritorii, au asistat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a.

Printre ei s-au aflat numeroşi reprezentanţi ai monarhiilor străine, însă niciun suveran european, respectând astfel o tradiţie regală.

După ceremonie, o lungă procesiune se va desfăşura pe străzile din Londra. Deşi Catedrala Westminster şi Palatul Buckingham sunt separate de o distanţă de mai puţin de un kilometru şi jumătate, traseul ceremoniei din 1953 s-a întins pe 7,2 kilometri, pentru a permite unui număr cât mai mare de persoane să asiste la acel eveniment.