Incidente armate în SUA: Donald Trump îşi reafirmă sprijinul neclintit pentru deţinerea armelor de foc
Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat vineri că a discutat cu NRA, puternicul lobby al armelor de foc din Statele Unite, şi a asigurat că este cel mai fervent apărător al dreptului americanilor de a deţine arme, dar a insistat ca persoanele cu afecţiuni psihice să nu mai poată avea acces la arme, informează AFP.
La şase zile după două incidente armate sângeroase, care au îndoliat încă o dată SUA, la El Paso, în Texas, şi la Dayton, în Ohio, preşedintele american a cerut ca "persoanele bolnave şi deranjate mintal" să nu aibă acces la arme.
"Am vorbit, de asemenea, cu NRA şi cu alţii pentru ca opiniile lor să fie pe deplin reprezentate şi respectate", a afirmat Donald Trump într-un mesaj pe Twitter, la o zi după ce National Rifle Association şi-a exprimat opoziţia - într-un comunicat - faţă de înăsprirea legilor privind armele individuale.
Serious discussions are taking place between House and Senate leadership on meaningful Background Checks. I have also been speaking to the NRA, and others, so that their very strong views can be fully represented and respected. Guns should not be placed in the hands of.....
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) August 9, 2019
Wayne LaPierre, şeful NRA - organizaţia care a contribuit la finanţarea campaniei lui Trump cu 30 milioane de dolari - a confirmat că a discutat în privat cu liderul republican.
"Sunt cel mai mare susţinător al celui de-al Doilea amendament care poate exista", a declarat liderul administraţiei de la Washington, referindu-se la dreptul constituţional - subiect supus interpretării - de a deţine o armă.
"Dar cu toţii trebuie să lucrăm pentru binele şi securitatea ţării noastre. Se pot lua măsuri de bun simţ pentru binele tuturor', a continuat el.
America este în doliu după ultimele două incidente armate şi dezbaterea asupra armelor de foc s-a reluat la fel ca după fiecare tragedie de acest fel. Problema îi divizează pe americani şi pe parlamentarii lor.
"Discuţii serioase au loc între liderii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor cu privire la verificările judicioase a antecedentelor" (judiciare şi psihiatrice), mai afirmă Donald Trump în mesajul său.
Presiunea creşte asupra liderului majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, pentru a organiza un vot asupra a două proiecte de lege adoptate în februarie de Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată. Aceste texte prevăd extinderea la toate tranzacţiile a controalelor asupra antecedentelor celor care cumpără arme.
Joi dimineaţă, 214 de primari republicani şi democraţi i-au scris lui McConnell pentru a-i cere să întrerupă vacanţa parlamentară. Dar alesul de Kentucky a refuzat să-i cheme pe senatori la Washington.
Legislaţia privind armele de foc va fi "în centrul' următoarei sesiuni parlamentare, la revenirea din vacanţă, a asigurat el pe undele NewsRadio 840 WHAS.
În acest context, preşedintele american a evocat vineri un sprijin "extraordinar" în Congres pentru o mai bună încadrare a vânzărilor de arme de foc.
"Cred că se va întâmpla", a spus el, cu privire la ideea de a înăspri verificările antecedentelor judiciare şi psihiatrice în cazul persoanelor care achiziţionează arme de foc, înainte de a pleca la terenul său de golf Bedminster din New Jersey.
La rândul său, senatoarea Elizabeth Warren, candidata pentru învestitura democrată în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020, a cerut hipermarketurilor Walmart, - "unul dintre cei mai mari vânzători de arme din lume" - "să înceteze să vândă arme".
Un atacator a deschis focul sâmbăta trecută într-un centru comercial Walmart din El Paso, oraş din Texas cu o majoritate hispanică. Douăzeci şi două de persoane au fost împuşcate de acest bărbat alb care a publicat un manifest înainte, denunţând o "invazie hispanică în Texas". Alte 10 persoane au fost împuşcate la scurt timp în oraşul Dayton, statul Ohio (nord-vestul Statelor Unite). AGERPRES