Incident şocant în Mexic: Un bărbat a fost linşat, fiind acuzat de cei care l-au ars de viu că voia să răpească minori. „Nu este justiţie, e barbarie”

Incident şocant în Mexic: Un bărbat a fost linşat, fiind acuzat de cei care l-au ars de viu că voia să răpească minori. „Nu este justiţie, e barbarie”

„Aceasta nu este justiţie, este barbarie. Autorităţile competente au deschis deja o anchetă”, se arată într-un comunicat al municipalităţii din Huachinango.

Daniel Picazo, în vârstă de 31 de ani, a fost bătut şi ars de viu, vineri, de mulţimea furioasă, în localitatea Papatlazolco, situată la aproximativ 180 de kilometri de capitala Mexicului. Poliţiştii au încercat să îl salveze, dar au fost împiedicaţi de localnici.

În timp ce poliţiştii încercau să îl ţină pe bărbat în maşina lor, ca să fie în siguranţă, localnicii l-au scos pe bărbat din vehicul şi l-au dus cu forţa pe un teren de sport, unde l-au bătut, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc. Cadavrul a putut fi luat de acolo după ce mulţimea a părăsit locul.

Mobilizarea localnicilor şi acuzaţiile împotriva lui Picazo au pornit de la grupuri de mesagerie telefonică, pe care apărea că un presupus infractor este în oraş pentru a răpi minori.

Victima a fost până în martie 2022 consilier în Camera Deputaţilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

4 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

5 China se pregătește de război, primele dovezi clare