Închisoare pe viaţă pentru ultimii doi lideri ai Khmerilor Roşii, un verdict istoric în Cambodgia
Ultimii doi lideri ai Khmerilor Roşii rămaşi în viaţă au fost condamnaţi joi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, un verdict "istoric" la 35 de ani de la prăbuşirea unui regim care a provocat moartea a două milioane de persoane în Cambodgia între 1975 şi 1979.
Khieu Samphan şi Nuon Chea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ideologul regimului Nuon Chea, în vârstă de 88 de ani, şi şeful statului "Kampuchea Democrată", Khieu Samphan, în vârstă de 83 de ani, au fost declaraţi "vinovaţi de crime împotriva umanităţii, exterminare, persecuţie politică şi alte acte inumane", între care strămutări şi dispariţii forţate, a declarat Nil Nonn, judecătorul tribunalului din Phnom Penh, aflat sub egidda ONU.
Verdictul a fost întâmpinat cu lacrimi şi aplauze de supravieţuitorii reuniţi în afara sălii de judecată.
Cei doi octogenari nu au schiţat nici cea mai mică emoţie, iar avocaţii lor au anunţat imediat că vor face apel.
"Este nedrept pentru clientul meu. El nu ştia nimic sau nu a comis niciuna dintre aceste crime", a insistat Son Arun, avocatul lui Nuon Chea, care a apărut joi cu obişnuiţii săi ochelari negri.
În pofida perspectivei unui proces în apel, "este o zi istorică pentru victimele cambodgiene care au aşteptat 35 de ani" pentru a li se face dreptate, a comentat Lars Olsen, purtătorul de cuvânt al tribunalului.
Cei doi octogenari, urmăriţi pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, au compărut din 2011 în faţa tribunalului, dar, pentru a se obţine un verdict înainte de moartea lor, procedura complexă a fost scurtată.
Judecata de joi se referă la primul "miniproces" care s-a concentrat pe crimele împotriva umanităţii legate de una dintre marile migraţii forţate din istoria modernă.
După preluarea puterii în aprilie 1975, Khmerii Roşii au golit efectiv oraşele ţării, aplicând o utopie marxistă delirantă ce urmărea să creeze o societate agrară, fără monedă şi fără orăşeni.
Sursa: mediafax.ro