Începe săptămâna mare a cupelor europene: regal fotbalistic, diseară, pe trei posturi românești

Începe săptămâna mare a cupelor europene: regal fotbalistic, diseară, pe trei posturi românești

Urmează o vară incendiară a sportului, în care Euro 2024 (14 iunie – 14 iulie, Germania) și Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august) vor fi în prim-plan însă, până atunci, competițiile europene intercluburi ne vor oferi niște meciuri de șapte stele.

Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid. FOTO: Arhiva Adevărul

Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid. FOTO: Arhiva Adevărul

Începând din această săptămână, se vor juca primele manșe din semifinalele Ligii Campionilor, Ligii Europa și Conference League. Apoi, spre finalul lunii, într-un interval de 11 zile, Londra, Dublin și Atena vor găzdui finalele acestor competiții UEFA.

Balul semifinalelor va fi deschis, diseară, cu regalul Bayern Munchen – Real Madrid. Apoi, PSG, încoronată campioana Franței în weekend, va încerca să mai facă un pas spre atingerea visului numit Champions League.

Joi, cu ocazia celorlalte partide europene, Leverkusen va atrage toate privirile. Pentru că formația care a cucerit titlul în Bundesliga fascinează lumea fotbalului în acest sezon! În weekend, „farmaciștii“ au ajuns la meciul cu numărul 46 fără înfrângere. Ceea ce înseamnă că echipa pregătită de Xabi Alonso rămâne neînvinsă în stagiunea 2023-2024 în toate competițiile! Și în cărți pentru a realiza tripla Bundesliga – Liga Europa - Cupa Germaniei! În ultima întrecere, Leverkusen va întâlni Kaiserslautern, la Berlin, în finala de pe 25 mai.

Liga Campionilor, semifinale

Astăzi, ora 22.00

Bayern Munchen – Real Madrid

Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1

returul se va disputa pe 8 mai.

Mâine, ora 22.00

Dortmund – Paris Saint-Germain

Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1

returul se va disputa pe 7 mai.

Finala competiției va fi găzduită de Stadionul „Wembley“ (Londra) pe data de 1 iunie.

Liga Europa, semifinale

Joi, ora 22.00

Marseille – Atalanta

Platforma VOYO

AS Roma – Leverkusen

Pro Arena și platforma VOYO

Meciurile retur se vor juca pe 9 mai.

Finala competiției va fi găzduită de „Aviva Stadium“ (Dublin) pe 22 mai.

Conference League, semifinale

Joi, ora 22.00, platforma VOYO

Aston Villa – Olympiakos

Returul va fi pe 9 mai.

Fiorentina – Club Brugge

Returul va fi pe 8 mai.

Finala va fi pe „Agia Sophia Stadium“ (Atena) pe 29 mai.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?