Începând de azi circulă primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani/Ce orar are între București și Brașov

Începând de azi circulă primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani/Ce orar are între București și Brașov

Trenul electric de la Alstom care a intrat anul trecut în țară a ajuns, după multe amânări și multă birocrație, să facă primul drum cu călători. A plecat din Gara de Nord din București miercuri la 9.30, cu destinația Brașov, unde ajunge la ora 12.00, scrie hotnews.ro .

Trenul electric RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream introdus în circulație de compania de stat CFR Călători are șase vagoane și 350 de locuri. Trenul a plecat din Gara de Nord aproape plin.

Viteza maximă – 140 de km/la oră – a fost atinsă între București și Câmpina, conform reporterului HotNews.ro aflat în tren.

Trenul circulă pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren. Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63,00 lei la clasa a II-a şi 91,00 lei la clasa I.

În perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 trenul de la Alstom va circula după următorul program: IR 16001 București Nord plecare 05:40 – Brașov sosire 08:08 / IR 16002 Brașov plecare 08:43 – București Nord sosire 11:12. Orarul de circulație se va schimba după 15 decembrie, când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor.

Interiorul trenului Alstom Coradia Stream (foto: Vlad Barza)

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.

Trenul Coradia Stream este o ramă electrică (automotor). Spre deosebire de un tren clasic locomotivă+vagoane, tracțiunea electrică este distribuită de-a lungul trenului la o ramă electrică.

Zona locurilor de clasa 1 in trenul Alstom (foto Vlad Barză) Zona locurilor de clasa 1 in trenul Alstom (foto: Vlad Barză)

Trenul, format șase vagoane, are, prin construcție, o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă și poate să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Mentenanța ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.

Trenul a fost produs în Polonia, alături de alte două unități, iar alte 33 de trenuri vor fi produse în Germania. Mutarea a fost făcută și din cauza dificultăților survenite din cauza războiului din Ucraina, mulți furnizori având probleme mari în a livra la timp componentele necesare.

Modificările tehnologice necesare la uzina germană au fost făcute de Alstom la începutul acestui an. Cinci uzine produc acest model de tren. Bautzen este un oraș de 40.000 de locuitori în estul Germaniei, iar uzina Alstom are 1.100 de angajați și produce, în afara de trenurile pentru România, garnituri S-Bahn pentru Hamburg, trenuri etajate pentru Israel și tramvaie pentru Goteborg (Suedia) și pentru orașe din Germania.

Încă din 2023 ar fi trebuit ca primele trenuri să intre în circulație, dar din mai multe motive nu s-a întâmplat asta. Dincolo de birocrație, au contat și problemele cauzate lanțului de furnizori de către pandemie și apoi de războiul din Ucraina. În plus, un model nou de tren are nevoie de o mulțime de certificări, iar acest lucru a durat extrem de mult.

În prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor fi livrate și predate – spre operare – către CFR Călători, trenurile vor circula pe toate rutele din cadrul acestui contract de servicii public, către orașe precum Constanța, Craiova, Timișoara, Arade și Deva, toate cu plecare din București.

Celelalte trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulație în 2025 și 2026, dar la cât de greu merg lucrurile la noi, nu se poate înainta niciun termen cert.


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

5 Foarte interesante amănunte