Încep negocierile PNL - PSD - UDMR pentru formarea noii majorităţi

Încep negocierile PNL - PSD - UDMR pentru formarea noii majorităţi

Liberalii şi social-democraţii urmează să înceapă, marţi, negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să ducă la învestirea unui nou guvern.

Luni seara, Biroul Politic Naţional al PNL a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi care "să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară".

"A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL", au informat liberalii.

PNL a precizat că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile: formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii, cu premier liberal, PNRR - un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de CE, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, reforma statului şi menţinerea parcursului european şi euroatlantic şi a Parteneriatului strategic cu SUA.

Liberalii au mai spus că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis. "Respectarea parteneriatului cu preşedintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuţii să poată avea rezultate concrete", au subliniat liberalii.

Anterior, în cursul zilei de luni, şi Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern.

"Vor fi patru echipe de negociere, o echipă la nivel politic din care va face parte preşedintele partidului, cei doi prim-vicepreşedinţi, preşedintele Consiliului Naţional, secretarul general al partidului şi vicepreşedintele Mihai Tudose, o echipă care va lucra pe un acord politic, coordonată de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, o echipă care va lucra pe programul de guvernare, coordonată de mine şi o echipă pentru revizuirea Constituţiei, coordonată de senatorul PSD Robert Cazanciuc", a afirmat prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul PSD.

El a adăugat că PSD este deschis să negocieze "pentru urgenta rezolvare a problemelor românilor", iar în şedinţa CPN toate discuţiile s-au concentrat pe priorităţile de guvernare şi nu au fost discuţii despre funcţiile politice.

"O să vă spun câteva dintre măsurile pe care PSD le vede pe termen scurt. Pentru gestionarea pandemiei - testare extinsă şi vaccinare, restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea de urgenţă în prima linie a specialiştilor în sănătate, măsuri legislative pentru combaterea pandemiei, susţinerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă faţă de populaţie. Calupul legat de măsurile pentru preţurile la utilităţi - plafonarea preţurilor, compensarea facturilor la energie electrică şi gaz pentru consumatorii casnici, dar şi pentru IMM-uri (...), asigurarea subvenţiei la gigacalorie la un nivel echilibrat, astfel încât să se asigure aceeaşi pondere în factura finală cu cea avută în decembrie 2020", a arătat acesta.

În domeniul Educaţiei, Grindeanu a menţionat printre măsuri asigurarea prin toate mijloacele a posibilităţii desfăşurării cursurilor în regim fizic, ceea ce înseamnă testare, operaţionalizarea sistemului de predare hibrid, descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităţilor de învăţământ la nivelul consiliului de administraţie al şcolii, cu avizul autorităţilor de sănătate publică şi consultarea tuturor factorilor implicaţi.

"Despre pensii şi alocaţii - aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei, la 1.000 de lei pe lună, creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie la nivelul stabilit prin Legea 14/2020. Salariul minim - de la 1 ianuarie creşterea lui pentru studii generale de la 2.550 de lei la 2.600 de lei. (...) Am cerut execuţia bugetară, astfel încât tot ce am spus se susţine bugetar", a declarat social-democratul.

Tot luni, Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR a decis ca Uniunea să înceapă negocierile pentru formarea "unei mari coaliţii" cu PNL şi PSD, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

"Luni ne-am consultat cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, iar în cadrul şedinţei online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale", a scris preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, pe pagina sa de Facebook .

Liderul UDMR consideră că "această coaliţie are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituţiei - introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important".

"Totodată, Uniunea militează ca reforma constituţională să asigure condiţiile reale pentru înfăptuirea unei justiţii independente", a precizat Kelemen Hunor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”