Încep negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului Cîţu

Încep negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului Cîţu

Liberalii încep luni negocierile cu partidele politice parlamentare în vederea constituirii unei majorităţi pentru susţinerea Cabinetului Cîţu.

Vineri, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Câţu este propunerea lui Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor.

Biroul Executiv al PNL a decis constituirea unei echipe de negociere cu formaţiunile parlamentare pentru alcătuirea unei majorităţi. Din această echipă de negociere fac parte premierul desemnat, preşedintele PNL, liderii grupurilor parlamentare şi prim-vicepreşedinţii partidului.

"Începând de luni vom avea un calendar pentru aceste negocieri pentru a forma o majoritate. Sper că PSD nu va tergiversa şi de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniştrilor şi votul în Parlament. (...) Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca", declara premierul desemnat.

***

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că Uniunea va lua o decizie în ce priveşte susţinerea Guvernului în funcţie de modul în care vor evolua negocierile, de audierile din comisiile parlamentare şi de susţinerea premierului desemnat pentru obiective precum alegerea primarilor în două tururi.

"În acest moment, pot să vă spun foarte clar că nu există un cec în alb al USR în ceea ce priveşte viitorul guvern şi PNL. Vom vedea în urma discuţiilor de săptămâna viitoare şi în urma audierilor din Parlament care va fi poziţia de vot a USR. Din ceea ce se întâmplă, din poziţia premierului desemnat e foarte clar că propunerea şi dorinţa USR de a intra asumat la guvernare a fost respinsă de PNL", a precizat vineri Dan Barna.

Liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că este adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament, precizând că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară vor participa la negocierile cu liberalii. El spunea, tot vineri, că ar fi fost de preferat ca premierul desemnat să fi venit cu o formulă guvernamentală formată din PNL, USR şi PMP.

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a fost de părere că Partidul Naţional Liberal a prezentat lista noilor miniştri cu scopul ca noul Cabinet să fie respins de Parlament.

"PNL a prezentat lista Guvernului Cîţu. Concluzia: un guvern făcut să fie respins! Cum spuneam de miercuri seară, acest guvern a fost desemnat să pice. Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate", a spus Tăriceanu.

Şi vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu a subliniat că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate, în condiţiile în care premierul desemnat, Florin Cîţu, nu a modificat lista miniştrilor şi programul de guvernare.

"Noi am spus că suntem partid de opoziţie. Vom vota împotriva învestirii unui Guvern al PNL care nu are nici legitimitate suficientă", a precizat Ţuţuianu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost şi el de părere că liberalii au întocmit lista noului Cabinet cu intenţia de a fi, cel mai probabil, respinsă de Parlament, deoarece ''nici măcar nu au negociat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine'' o astfel de componenţă.

"Am văzut această listă şi am o singură concluzie: ei în continuare doresc un guvern monocolor PNL, nu se gândesc la un guvern de coaliţie de niciun fel şi bănuiesc că doresc în continuare să fie respinsă această listă, acest Cabinet, fiindcă nici măcar nu au negociat, nu au sunat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine o astfel de listă", a explicat liderul UDMR.

În ce priveşte PSD, senatorul Lucian Romaşcanu a anunţat că social-democraţii au ca prioritate un guvern stabil, care să poată lupta cu situaţia de criză provocată de coronavirus. El a afirmat că Partidul Social Democrat este deschis la orice discuţii pentru a pune capăt crizei create de PNL, arătând însă că acest lucru nu înseamnă că vor vota în favoarea învestirii Guvernului Cîţu.

"PSD este convins că liberalii pot să coaguleze o majoritate, fără PSD, care să voteze învestirea acestui nou guvern", a adăugat Romaşcanu.

***

Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să fie convocate pentru a stabili data şedinţei comune a Parlamentului la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei este de 233 de parlamentari prezenţi.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică sunt necesare 233 de voturi favorabile. Votul este secret, cu bile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”