Incendiu violent la un hotel din Sydney. Peste 100 de pompieri s-au luptat cu flăcările VIDEO
Mai bine o sută de pompieri au intervenit, joi, pentru a stinge flăcările ce au mistuit o clădire de şapte etaje din Sydney. Focul s-a propagat și la alte imobile din apropiere, au informat salvatorii, citaţi de AFP.
Incendiul din Sydney FOTO Captură Twitter
Douăzeci de camioane de pompieri şi peste 100 de oameni sunt au intervenit, de urgență, joi dimineața, pentru „a izola şi stinge incendiul” izbucnit în imobilul situat pe Randle Street, în apropiere de gara centrală din Sydney, conform unui comunicat al serviciileor de urgenţă locale.
„Imobilul este pe cale să se prăbuşească, în timp ce incendiul începe să se răspândească la clădirile vecine, între care şi imobile de locuit”, au mai precizat pompierii din statul australian New South, în același comunicat.
Cel puţin un autovehicul aflat în vecinătate a fost distrus în incendiu, au adăugat ei.
Totodată populația a fost avertizată să evite zona, în care continuă operaţiunile de stingere a incendiului.
În imaginile postate pe reţele de socializare se poate vedea că flăcările se ridică până la acoperiş în imobilul de şapte etaje, precum şi o coloană groasă de fum.
50 de persoane au fost evacuate
Potrivit postului de ştiri 9News, preluat de DPA, peste 50 de persoane au fost evacuate din imobilul în flăcări de pe Randle Street.
Incendiul pare să se fi declanşat la etajul al treilea al imobilului, a declarat şeful pompierilor Adam Dewberry, citat de ABC.
Imobilul din cartierul Surry Hills este o fostă fabrică ce a fost transformată într-un hotel.
Sursa: adevarul.ro