Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara: pacienții, evacuați în toiul nopții

Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara: pacienții, evacuați în toiul nopții

Peste 40 de copii și părinții care îi însoțeau au fost evacuați în noaptea de sâmbătă spre duminică din Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara, unde a izbucnit un incendiu, cel mai probabil din cauza unui scurt-circuit.

incendiu spitalul de copii timisoara jpg

În urma incendiului nimeni nu a fost rănit FOTO ISU Timis

Alarma a fost dată în jurul orei 00.40, fiind activat planul roșu de intervenții. „La sosirea echipajelor de pompieri, dupa efectuarea recunoașterii, s-a constatat că: există degajări masive de fum la nivelul etajelor 1 si 2; au fost evacuați 42 de copii și 41 de părinți; de la sosirea forțelor și mijloacelor la locul intervenției, incendiul nu s-a propagat”, a transmis ISU.

În urma incendiului, nimeni nu a fost rănit. „Începând cu ora 02:20, a fost dezactivat Planul Roșu de intervenție. Cei 42 de copii au fost transferați la alte unități sanitare din Timișoara cu ajutorul a 3 autosanitare SMURD, 7 ambulanțe SAJ, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple și un microbuz de transport persoane din cadrul ISU Timiș”, au anunțat pompierii, potrivit cărora nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU, copiii au fost transferați, astfel:

- 17 copii au fost transferați pe Sectia de Chirurgie pediatrică a aceluiași spital, dintre care un pacient intubat transferat de către personalul spitalului;

- 16 copii au fost transferați la Maternitatea Bega, dintre care 5 au necesitat administrarea de oxigen pe timpul transportului;

- 7 copii transferați pe Sectia de prematuri a Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara;

- 2 copii au fost transferați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara, dintre care, un pacient cu COVID și un pacient cu insuficiență respiratorie.

„Din fericire, nicio persoana nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. În cursul dimineții, se va constitui o echipă mixtă care se va deplasa la fața locului pentru a stabili cauza care a dus la degajarea de fum în interiorul spitalului”, a mai anunțat ISU.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…