Incendiu Bamboo/ Iohannis: Până nu vom înțelege că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol

Incendiu Bamboo/ Iohannis: Până nu vom înțelege că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol

Președintele Klaus Iohannis afirmă că în ceea ce privește incendiul din clubul Bamboo se pare că regulile și legile au fost încălcate, adăugând că, până nu se va înțelege că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol.

"În incendiul din clubul bucureștean nu și-a pierdut viața, din fericire, niciun om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporții. Reguli și legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înțelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol", a scris sâmbătă șeful statului pe Facebook .

El le dorește însănătoșire grabnică celor răniți și le mulțumește salvatorilor.

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală . Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare parte.

Potrivit ministrului Sănătății, Florian Bodog, în spitalele din Capitală au ajuns, în urma incendiului din Bamboo, 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unitățile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanțele SMURD și SABIF.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Viitorul președinte al României...

3 Foarte interesante amănunte...

4 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

5 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”