Incendiile din Los Angeles continuă să se extindă. Bilanțul victimelor a crescut. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”
Încă două decese au fost raportate în urma incendiilor din Los Angeles. În acest moment, bilanţul total al victimelor a ajuns la șapte, dar oficialii şi-au exprimat îngrijorarea că numărul total al acestora ar putea creşte.
Incendiu în Los Angeles Foto: Stuat Palley/Instagram
UPDATE 9:30
Bilanţul victimelor incendiilor care devastează împrejurimile orașului Los Angeles a crescut vineri, 10 ianuarie, la zece morţi. Aproximativ 180.000 de persoane au primit ordin de evacuare. De asemenea, 10.000 de clădiri au fost distruse complet.
„Departamentul medicului legist a fost informat despre zece decese legate de incendii”, se arată într-un comunicat, potrivit AFP, citată de News.ro.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Cinci dintre aceste decese sunt cauzate de incendiul Eaton. Şeriful Robert Luna, din Los Angeles, a declarat joi că „sincer, încă nu ştim” care este adevăratul bilanţ al morţilor.
„Dar chiar şi în timp ce vă spun asta, în momentul în care rostesc aceste cuvinte, sunt neliniştit de acest număr”, a spus Luna, joi, într-o conferinţă de presă. Anchetatorii nu au avut ocazia să examineze niciuna dintre zonele afectate, din cauza riscurilor existente.
Şeriful din Los Angeles a declarat că arată „ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată în aceste zone”, pe măsură ce incendiile de vegetaţie continuă să facă ravagii, potrivit CNN.
Şeriful a adăugat că se roagă ca bilanţul victimelor să nu crească, „dar, având în vedere devastarea evidentă”, a spus că „nu se aşteaptă la veşti bune”.
Pompierii lucrează non-stop pentru a stinge flăcările
Guvernul federal îşi măreşte finanţarea pentru a acoperi în totalitate costurile de recuperare, a declarat joi preşedintele Joe Biden.
În acest timp, pompierii care luptă împotriva incendiilor au muncit fără oprire şi au transportat echipamente de până la 45 de kilograme de când au intervenit la incendiul din Pacific Palisades, marţi dimineaţă, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului Pompierilor Profesionişti din California pentru CNN.
Mulţi pompieri au lucrat între 40 şi 48 de ore înainte de a fi trimişi la incendiul iniţial şi ar putea fi de serviciu între 24 şi 48 de ore până când sosesc echipe suplimentare, a precizat sindicatul. Aceştia se confruntă cu „fum extrem de toxic din cauza chimicalelor provenite din structuri şi vehicule arse”, a adăugat purtătorul de cuvânt DeeDee Garcia.
Amploarea şi răspândirea flăcărilor au depăşit capacitatea echipajelor de pompieri epuizate.
Pompieri din alte şase state americane au fost trimişi de urgenţă în California, în timp ce alte 250 de companii de pompieri cu efective de 1.000 de persoane au fost mutate din California de Nord în California de Sud.
Incendiile continuă să se extindă
Oficialii au avertizat joi seară că vântul ar urma să se intensifice din nou, conform prognozei, cu rafale de până la 96,5 km/h.
Kristin Crowley, şefa Departamentului de Pompieri al oraşului Los Angeles, a declarat că locuitorii ar trebui să fie pregătiţi să-şi evacueze casele, dacă li se ordonă.
Un incendiu de vegetaţie a devastat peste noapte o zonă de coastă de lux din Los Angeles, iar celebrităţile de la Hollywood s-au numărat printre cei evacuaţi cu maşina sau pe jos.
În Pacific Palisades, un cartier luxos de coastă, în care locuiesc multe celebrităţi, casele lor somptuoase au ajuns în ruine, iar maşinile abandonate împânzeau şoselele.
„Se poate spune cu siguranţă că incendiul din Palisades este unul dintre cele mai distructive dezastre naturale din istoria oraşului Los Angeles”, a declarat Crowley.
Echipele de pompieri au reuşit să respingă un al treilea incendiu, cunoscut sub numele de Sunset Fire, care a impus miercuri seara e vacuări obligatorii în Hollywood şi pe dealurile Hollywood-ului .
Acesta a fost unul dintre cele cel puţin cinci incendii separate care au ars, joi, în comitatul Los Angeles.
Cele mai mari incendii - Palisades şi Eaton - au format o centură în jurul oraşului, atât de mare încât a fost vizibilă din spaţiu.
Sunt și incendii care continuă să se extindă. Incendiul Kenneth s-a extins pe o suprafaţă de peste 790 de acri la graniţa dintre Los Angeles şi Ventura, conform Departamentului de Silvicultură şi Protecţie împotriva Incendiilor din California. Autorităţile au închis o porţiune a autostrăzii 101 ca răspuns la această situaţie. Deşi incendiul s-a extins rapid în doar câteva ore, se pare că ritmul de creştere a încetinit.
De asemenea, incendiul Eaton care a distrus deja 13.690 de acri continuă să se extindă, a declarat, joi, şeful pompierilor din Los Angeles, Anthony Marrone, într-o conferinţă de presă. Potenţial, între 4.000 şi 5.000 de structuri au fost deteriorate sau distruse, inclusiv locuinţe unifamiliale sau multifamiliale, spaţii comerciale, anexe sau vehicule, a adăugat el.
Sursa: adevarul.ro