Încăierare în parlamentul din Hong Kong: Mai mulţi deputaţi au fost răniţi

Încăierare în parlamentul din Hong Kong: Mai mulţi deputaţi au fost răniţi

Mai mulţi deputaţi au fost răniţi într-o încăierare în parlamentul din Hong Kong ce a izbucnit sâmbătă între între parlamentari pro-democraţie şi alţii loiali Beijingului în legătură cu un proiect de lege privind extrădarea, ce ar extinde puterile Beijingului asupra fostei colonii britanice care a revenit sub suveranitatea Chinei în 1997, relatează DPA şi Reuters.

Cele două tabere au format comisii separate care au încercat să lucreze în aceeaşi sală de şedinţă sâmbătă, a relatat radioteleviziunea RTHK.

Taberele s-au acuzat reciproc de violenţă după ce un parlamentar a fost doborât la podea şi a trebuit să fie scos pe targă. Un alt deputat s-a ales cu braţul bandajat, iar o deputată s-a plâns de ameţeli după ce a fost lovită în cap.

Tensiunile au escaladat în Hong Kong în legătură cu un proiect de lege care ar permite extrădarea către China continentală. Aproximativ 22.000 de persoane au ieşit în stradă în Hong Kong luna trecută pentru a protesta faţă de preconizata lege.

În baza noii legi, guvernul din Hong Kong ar fi în măsură să extrădeze suspecţi, de la caz la caz, către ţări cu care nu are acorduri de extrădare, precum China continentală.

Când fosta colonie britanică a revenit sub suveranitatea Chinei în 1997, nu a fost semnat un acord de extrădare cu Beijingul de teama diferenţelor din sistemele lor judiciare.

Criticii proiectului de lege se tem că, de fapt, China s-ar putea folosi de acuzaţii precum evaziunea fiscală şi alte infracţiuni economice pentru a-i persecuta pe criticii din Hong Kong.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”