Încă un polițist acuzat de pedofilie. Victimele, abuzate sexual, au 13, respectiv 17 ani. Agentul a primit arest la domiciliu

Încă un polițist acuzat de pedofilie. Victimele, abuzate sexual, au 13, respectiv 17 ani. Agentul a primit arest la domiciliu

Încă un polițist acuzat de pedofilie. Victimele, abuzate sexual, au 13, respectiv 17 ani. Agentul a primit arest la domiciliu.

Un agent de poliție din Sibiu a fost, joi, arestat la domiciliu și a fost suspendat din funcție după ce ar fi agresat sexual două fete de 13 și 17 ani, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost cei care au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la faptul că un agent de poliție din sistemul de ordine și siguranță publică ar fi săvârșit infracțiuni cu privire la viața sexuală.

Polițiștii sibieni susțin că în afara orelor de program, agentul de poliție era instructor sportiv, iar faptele pentru care este cercetat ar fi vizat două fete de 13 și 17 ani.

Potrivit unor surse judiciare, polițistul ar fi încercat să le violeze pe cele două tinere.

Tribunalul Sibiu l-a plasat, joi, pe agentul de poliție în arest la domiciliu.

Totodată, conducerea IPJ Sibiu a anunțat că agentul a fost suspendat din funcție.

Vă amintim, acest caz nu e singular. La începutul anului trecut, aflam că principalul suspect într-o anchetă de pedofilie era angajat la Brigada de Poliție Rutieră din Capitală.

Poliţistul din Bucureşti acuzat că a molestat doi fraţi de cinci şi nouă ani într-un lift a fost pus sub acuzare pentru încă patru agresiuni. Trei dintre victime sunt tot copii, spun procurorii, uimiţi de reacţia bărbatului de 45 de ani: nu recunoaşte nimic, chiar dacă în unele cazuri a fost filmat de camerele de supraveghere.

Anchetatorii au descoperit și un tipar după care acționa polițistul Eugen Stan: își lua câte o zi liberă de la serviciu și atunci își ataca victimele, de obicei în scările blocurilor în care locuiau aceștia.

Polițistul și-a schimbat atitudinea în fața procurorilor. Dacă în ianuarie, când a fost prins, recunoștea că a comis trei agresiuni, acum le-a spus anchetatorilor că nu este vinovat, că nu este el cel din imaginile surprinse de camerele de supraveghere și că, de fapt, acele imagini ar fi trucate.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!