Încă un personaj reţinut în dosarul de corupţie al cumnatului lui Victor Ponta

Încă un personaj reţinut în dosarul de corupţie al cumnatului lui Victor Ponta

DNA l-a retinut vineri pe Florin Ilie Dragan, director in firma Grossmann Engineering Group detinuta de Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Dragan este acuzat de procurori de constituire a unui grup infractional organizat si schimbarea ilegala a destinatiei fondurilor europene, potrivit unui comunicat DNA.

Retinerea a fost operata in dosarul fraudarii fondurilor UE in cadrul contractului castigat de firma cumnatului premierului Ponta pentru extinderea retelei de canalizare a orasului Comarnic.

Tot vineri, DNA a inceput urmarirea penala si l-a pus sub control judiciar pe Liviu Munteanu, acuzat si el de evaziune fiscala si aderarea la grupul infractional organizat. Potrivit Mediafax, Munteanu si-ar fi recunoscut faptele, motiv pentru care DNA nu a cerut arestarea sa preventiva.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19.02.2015, ora 21.25, până la data de 20.02.2015, ora 21.25, a inculpatului DRĂGAN ILIE FLORIN, director în cadrul S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.

În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011- 2015, inculpatul Drăgan Ilie Florin, în calitate de director în cadrul S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., împreună cu inculpații Herțanu Iulian Cristian, Ciorbă Vladimir-Răzvan și Coman Mihail-Marian, a constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
- adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și
- însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
- sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” a fost atribuit de către S.C. Hidro Prahova S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), Asocierii S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. – S.C. Euro Construct Trading 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.
Concret, probele administrate până în prezent au relevat faptul că, membrii grupului:
- au deturnat din cadrul proiectului și au însușit în interes propriu suma totală de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procent de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineerig SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
- s-au sustras de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit).
Inculpatul Drăgan Ilie Florin s-a implicat personal în efectuarea de plăți de la S.C. Grossmann Engineerig SRL către 2 agenți economici pe care îi controla în calitate de asociat și administrator și a extras personal sume de bani din conturile S.C. Grossmann Engineerig SRL și a altor două firme controlate de grupul infracțional și folosite în scopul arătat mai sus.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 19.02.2015 până la data de 19.04.2015, a inculpatului MUNTEANU LIVIU, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderarea la un grup infracțional organizat,
- schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei,
- evaziune fiscală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților Drăgan Ilie Florin și Munteanu Liviu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Drăgan Ilie Florin să fie prezentat la data de 20 februarie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”