Încă o înfrângere pentru Dragnea
Disparitia din OUG privind organizarea referendumului a celor doua prevederi care ar fi trebuit sa compromita total sansele acestuia de a fi validat este un semn rau, dar foarte rau, pentru Dragnea si o dovada de criza majora intre el si premierul Dancila, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com .
In OUG pe care guvernul a adoptat-o in sedinta de miercuri ar fi trebuit sa existe doua reglementari extrem de toxice. Pe de-o parte, majorarea cvorumului necesar validarii referendumului prin raportarea la un alt numar de alegatori, adica la cei inscrisi in Registrul electoral, nu pe listele electorale. Adica ar fi fost necesare 200 de mii de voturi in plus pentru validare, prin comparatie cu cele care ar fi fost necesare cu numai cateva luni in urma la referendumul pentru familia traditionala.
In mod evident, era o ilegalitate, adica o schimbare a regulilor in timpul jocului, fix ce a mai incercat PSD si in cazul referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu in 2012, dar atunci in sens invers, prin scaderea cvorumului, cand a constatat ca acesta nu a fost atins.
PSD are mare nevoie de invalidarea referendumului. Nu doar pentru a folosi asta ca arma electorala impotriva presedintelui Iohannis, ceea ce mi se pare total neimportant. Grav cu adevarat ar fi ca invalidarea referendumului ar fi folosita de PSD ca o confirmare ca isi poate permite sa continue asaltul pe justitie.
Dar poate chiar mai importanta era cealalta prevedere si anume interdictia pentru autoritatile publice de a se implica in campania pentru referendum. Adica, mai pe romaneste, presedintele ar fi fost impiedicat prin lege sa se implice in orice fel in campania electorala pentru referendumul convocat de el.
Nu ca presedintele ar fi cine stie ce jucator electoral, cine stie ce comunicator de temut, cum era Traian Basescu, spre exemplu. Dar de aceasta data este in campanie electorala pentru propria functie si este presat. Ceea ce il impinge sa fie agresiv si vocal in raport cu PSD in aceasta perioada. Iar PSD-ului ii va fi greu sa nu raspunda, ceea ce inevitabil va ridica tensiunea politica.
PSD avea nevoie de o campanie ca in 2016, cand presedintele a fost complet absent, atunci pentru ca asa a ales, nu pentru ca ar fi fost obligat. In lipsa tensiunii politice, pe acalmie, PSD a tinut temperatura electorala jos, nu a fost agresiv, nefiind agresiv nu a enervat si pentru ca nu a enervat nu a scos lumea la vot. Asta ar fi trebuit sa se intample si acum. PSD deja intrase in logica boicotarii prin ignorare a referendumului.
Teza de repliere pentru disparitia celor doua prevederi din OUG este ca oricum ele nu erau in plan si anuntarea lor ar fi fost doar o petarda a Opozitiei. Este o miscare disperata si usor ridicola cat timp cele doua modificari au existat in proiectele succesive ale Autoritatii Electorale Permanente.
De fapt, este evident ca Viorica Dancila a dat inapoi si din nou i-a refuzat lui Dragnea o ordonanta cheie dupa cele pe justitie. Ruptura dintre ei se adanceste si dovezile se inmultesc. Sa ne amintim ca dna Dancila nu a fost la primul miting de campanie al PSD la Criaova si se pare ca nu va fi nici astazi la mitingul de la Iasi. Dragnea a si spus deja ca prezenta ei nu e indispensabila la miting.
In chestiunea remanierii, in mod evident dna Dancila a jucat pe aceeasi parte cu presedintele, mizand parca pe faptul ca acesta o va scapa de propunerile CEX-ului, in primul rand de Eugen Nicolicea. Dincolo de vorbe, care zboara oricum si in toate directiile, dincolo de dispute false pe invitatii la Sibiu, dna Dancila opunandu-se restructurarii guvernului a pus soarta remanierii in mana lui Klaus iohannis si nici nu se grabeste absolut deloc sa faca noi propuneri sau sa-l preseze pe presedinte.
Iar aceasta ruptura evidenta face rau PSD-ului in campanie. Social democratii nu au nevoie de cine stie ce democratie, ci de unitate si lider suprem. Asta e cultura lor de organizatie. La ei nu a functionat niciodata bicefalismul, opozitia interna, mai ales in epoca Dragnea.
De ce face dna Dancila asta am mai spus. Nu cred ca e vorba de ambitii politice. Nu cred ca a realizat puterea functiei si ca a inceput sa-i place sa o joace. La dna Dancila e frica decontului solitar care se profileaza, pentru ca pana la urma ea semneaza, si saturatia umilintei constante.
Pana la alegeri, cred ca Liviu Dragnea nu are de ales si va prefera sa nu escaladeze conflictul, cu pretul stirbirii de autoritate. Dupa ele insa, in functie de rezultat, va urma un episod al cutitelor lungi cu rezultat imprevizibil deocamdata.