Înalta Curte judecă, miercuri, contestația depusă de Crinuța Dumitrean și Mihai Rotaru față de arestarea preventivă

Înalta Curte judecă, miercuri, contestația depusă de Crinuța Dumitrean și Mihai Rotaru față de arestarea preventivă

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, miercuri, contestația depusă de Crinuța Dumitrean, fosta șefă a ANRP, și omul de afaceri Mihai Rotaru față de decizia instanței de a-i aresta preventiv în dosarul retrocedărilor.

Pe 28 noiembrie, Instanța supremă a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Dumitrean și Rotaru, precum și pentru cinci foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru, precum și pe numele evaluatorului Sergiu Negurici.

În același dosar, DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputaților Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu, și Ioan Oltean, acuzat de trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu. Cererea va fi discutată tot miercuri în plenul Camerei Deputaților.

Potrivit DNA, pe data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți membri ai Comisie pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.

Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

"Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță", au constatat anchetatorii.

DNA susține că deputatul Ioan Oltean și-a exercitat influența asupra șefei ANRP Crinuța Dumitrean, pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.

În schimbul ajutorului acordat, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro, în incinta unei biserici din Chitila. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”