Înalta Curte a respins contestația în anulare făcută de marii condamnați din ”Dosarul Ferma Băneasa”: Benyamin Steinmetz, Remus Truică și Paul al României
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi contestația în anulare depusă de condamnații din dosarul de corupție numit generic ”Dosarul Băneasa”, pe motiv că această contestație a fost depusă prematur, înainte să existe motivarea instanței, potrivit minutei de ședință.
Reamintim că în 17 decembrie, tot Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar autoproclamatul prinț Paul al României – trei ani și patru luni.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roșu – la 5 ani de închisoare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.
Minuta ședinței de astăzi a Înaltei Curți:
3385/1/2020 – Admite excepţia prematurităţii invocată de procuror. Constată prematur formulate contestaţiile în anulare declarate de contestatorii Truică Remus, Chiriac Theodor, Olteanu Gheorghe, Andronic Dan-Catalin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Tal Silberstein, Dima Niculae, Marcovici Marius-Andrei, Dicu Corina-Teodora, Benyamin Steinmetz, Musat Apostol, Delcea Valentin, Mateescu Lucian-Claudiu, Roşu Robert-Mihaita, S.C. RECIPLIA S.R.L., Jecu Nicolae, Popa Caterina, Gheorghita Dragomira, Paul Philippe al României şi SC MERCURE COMMERCE INTERNATIONAL SRLT în cauza de formează obiectul dosarului nr. 345/64/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea Ignatenko Nela, în cuantum de 160 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.