În viitor ar putea fi produsă o pastilă care să înlocuiască exercițiul fizic pentru menținerea siluetei (studiu)
O siluetă de invidiat fără transpirație în sala de sport este un vis care ar putea deveni în viitor realitate, dacă se iau în considerare concluziile unui studiu publicat în revista 'Cell Metabolism', relatează marți 20minutes.fr.
Cercetători de la universități din Sydney și Copenhaga au stabilit o cartografie a reacțiilor interne ale corpului uman (concentrându-se pe schimbările țesuturilor musculare scheletice) care au loc când se practică o activitate fizică. Au fost inventariate aproape 1.000 de schimbări moleculare.
"Am realizat o schiță a acestei activități, care va pune bazele unor tratamente viitoare, scopul final fiind reproducerea efectelor exercițiului fizic. Știam de multă vreme că există multe semnale determinate de mișcare, însă am fost primii care am elaborat această hartă și acum cunoaștem complexitatea lor", spune doctorul Nolan Hoffman, cercetător la Universitatea din Sydney și unul dintre autorii studiului.
Pentru a pune la punct această schemă, cercetătorii au studiat reacțiile corpului uman la fiecare din cei patru pacienți, după ce aceștia efectuaseră o activitate fizică de zece minute. Oamenii de știință au realizat o biopsie musculară înainte de exercițiul fizic și alta la sfârșitul acestuia.
În pofida acestui progres (rezultatul a trei ani de cercetări) care permite o mai bună înțelegere a funcționării corpului uman, vor mai trece cel puțin zece ani până ce va putea fi produs un medicament cu care ar putea fi tratați pacienții diabetici sau obezi, încheie 20minutes.fr . AGERPRES