În timp ce rușii se băteau între ei, forțele ucrainene au lansat simultan o ofensivă în mai multe direcții în est
Forțele de apărare din estul Ucrainei au lansat sâmbătă o ofensivă în mai multe direcții în același timp, a anunțat pe canalul său de Telegram ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Maliar.
Artileria ucraineană în Donețk
„Grupul de trupe din Est a lansat astăzi o ofensivă în mai multe direcții în același timp: Orikhovo-Vasilivka, Bahmut, Bohdanivka, Iagidne, Klișcivka, Kurdiumivka. Există progrese în toate direcțiile”, a scris pe canalul său de Telegram Maliar.
Potrivit oficialului de la Kiev, inamicul a încercat să avanseze în direcțiile Kupiansk, Limansk și Marinsk, dar nu a reușit să avanseze.
În direcțiile Avdiiv și Șahtar, inamicul a efectuat lovituri aeriene și focuri de artilerie”.
În sud, luptele grele continuă în toate direcțiile ofensivei.
Forțele armate au confirmat eliberarea pozițiilor din regiunea Donețk deținute de ruși din 2014
Rebeliunea lui Prigojin deschide noi oportunități pentru contraofensivă ucraineană. Forțele armate ucrainene au anunțat că au reușit să recucerească poziții în Donbas care fuseseră ocupate de trupele Moscovei încă din 2014, informează agenția Unian.
Conform unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, trupele Kievului au înregistrat succese în cadrul ofensivei în zona Marinka, în apropiere de localitatea Kransohorivka. „Lângă Kransohorivka, unitățile noastre de asalt, ca urmare a unui contraatac bine planificat, au cucerit mai multe poziții care se aflaseră sub controlul rusesc încă din 2014, într-o zonă din așa-numita Republica Populară Donețk (DPR)”, a precizat sursa citată. Forțele ucrainene au precizat că 104 militari ruși au fost uciși în ultimele 24 de ore, alți 202 au fost rănii și doi luați prizonieri.
Rebeliunea lui Prigojin trebuie să fie „foarte enervantă" pentru președintele Vladimir Putin și deschide noi oportunități pentru contraofensivă ucraineană, a declarat William Taylor, fost ambasador al SUA în Ucraina, pentru CNN, citat de The Moscow Times.
„Putin are mari probleme. Armata sa este distrasă de afacerile interne, de Prigojin și Wagner. El are o serie întreagă de probleme cu care trebuie să se confrunte acum”, a spus Taylor. Diplomatul american crede că acesta este un „moment foarte important" pentru Ucraina.
„Ucrainenii lansează acum o contraofensivă. Este momentul perfect pentru a profita de haosul de la Moscova, de haosul din armata rusă", a declarat Taylor.
Mișcarea partizană „ATESH” informează că ocupanții au intensificat circulația echipamentelor și a personalului în Simferopol și în întreaga Crimeea.
Sursa: adevarul.ro