Inegalitățile de gen din România sunt printre cele mai mari la nivel european, potrivit unui raport al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung. Situația nu s-a îmbunătățit în ultimii ani, ba dimpotrivă, atrag atenția sociologii.

În ritmul în care societatea românească se preocupă să elimine decalajele de gen, femeile din România ar mai avea cel puțin încă un veac de inegalitate de înfruntat, notează un raport al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), cea mai veche fundație politică din Germania. Cel puțin asta este ceea ce sugerează evoluția indicelui parității de gen calculat de Forumul Economic Internațional în 2021. Raportul Forumului arată că, pentru majoritatea țărilor ce au aparținut fostului bloc socialist, decalajele de gen ar putea fi eliminate abia peste 134 de ani, un declin față de evaluarea din 2020 care indica o durată de 107 ani. România se remarcă prin regresul cel mai pronunțat comparativ cu restul țărilor luate în considerare – 2,4 puncte procentuale.

„Existența inegalităților de gen pleacă de la o constatare banală, dar grăitoare: a te naște femeie implică în continuare o probabilitate mai mare să fii abuzată fizic și verbal, să-ți abandonezi studiile, să fii plătită mai puțin decât colegul tău pentru același tip de activitate, să porți singură responsabilitatea creșterii copiilor sau a îngrijirii părinților, să accesezi cu dificultate anumite servicii medicale sau să fii ucisă de partenerul de viață”, punctează sociologii care au scris raportul FES.

Salarii mai mici pentru femei în sectoare-vedetă

În România, subliniază autorii, inegalitatea de venit în rândul populației generale este a doua cea mai mare din UE, după Bulgaria. „În același timp, decalajul de remunerare între femei și bărbați este printre cele mai mici, România părând mai avansată din acest punct de vedere decât majoritatea țărilor occidentale. Problema României nu ar fi neapărat inegalitatea dintre femei și bărbați, ci mai degrabă cea dintre bogați și săraci. Un decalaj mic de remunerare între femei și bărbați ar trebui să se traducă într-o oarecare egalitate între femei și bărbați și pe piața muncii”, se mai arată în raport.

Cu toate acestea însă, în România, salariile femeilor din sectoare-vedetă precum IT&C sunt cu peste un sfert mai mici decât cele ale bărbaților, iar participarea femeilor pe piața muncii este mult mai scăzută decât a bărbaților.

Ponderea femeilor în populația ocupată a ajuns în 2020 la 42,6%, de departe cel mai redus nivel din ultimele două decenii și jumătate. Femeile sunt subreprezentate nu doar în populația de salariați (43,7% în 2020, mai puțin decât în urmă cu zece ani), ci și în populația de lucrători pe cont propriu și în populația de patroni. Singura categorie dominată clar de femei este cea a lucrătorilor familiali neremunerați, a căror situație este de departe cea mai precară și care în multe privințe pot fi asociați populației neocupate.

De cele mai multe ori, persoanele inactive sunt dependente de veniturile membrilor familiilor lor, nu au șansa unei cariere profesionale și prestează muncă domestică neremunerată. Femeile din România sunt în continuare mult mai expuse acestor riscuri decât bărbații, mai notează raportul FES.

Care sunt domeniile hiperfeminizate

Sectoare precum sănătatea, educația, băncile și asigurările erau dominate de femei în proporție de 70%, în 2020, în timp ce construcțiile, industria extractivă sau transporturile sunt hipermasculinizate (sub 25% femei). Din 2008 până în prezent, dintre sectoarele feminizate, doar în HoReCa s-a observat o reducere a feminizării, în timp ce multe sectoare masculinizate și-au accentuat această caracteristică.

Dar, chiar și în interiorul sectoarelor în care majoritare sunt femeile, se constată inegalități întrucât în funcții de conducere se află majoritari bărbații. De exemplu, exemplifică autorii, în sociologie – unde populația absolvenților este în mod covârșitor compusă din femei (82% în România, față de 72% la nivelul UE) –, perspectivele de carieră în domeniu sunt limitate, profesorii universitari sunt preponderent bărbați. În domeniul educației se constată o scădere dramatică a feminizării pe măsură ce se trece de la sistemul de educație timpurile la cel universitar.

Regăsim aceeași situație și în sistemul de sănătate, unde personalul sanitar mediu este predominant feminin, feminizarea scăzând vizibil în cazul medicilor. „Mai concret, feminizarea scade pe măsură ce cresc prestigiul, complexitatea, remunerarea și, în general, beneficiile rezultate din munca educațională. Chiar și în sectoarele de activitate hiperfeminizate (care deja le plasează într-o bună măsură într-o poziție de inferioritate pe piața muncii), femeile au șanse semnificativ mai mari decât bărbații de a ocupa poziții inferioare”, atrag atenția autorii.

Factorii care modelează traseul în viață

„Inegalitățile dintre femei și bărbați pot fi înțelese doar dacă le privim în relație cu alte forme de inegalitate care structurează șansele sociale ale persoanelor. Factori precum situația socială și economică a familiei de origine, nivelul de educație atins, profesia și ocuparea, afilierea etno-culturală și religioasă, starea de sănătate și dizabilitatea, apartenența la un grup minoritar stigmatizat, statutul de părinte și situația familială modelează traseele de viață”, a comentat sociologul Cristina Raț, lector la Departamentul de Sociologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pentru o analiză mai nuanțată, este necesar să introducem mai mulți factori în analiză, mai spune aceasta: „Spre exemplu, conform datelor Eurostat, în anul 2021, pentru categoria de vârstă 18-64 de ani, rata de ocupare a fost de 55% în rândul femeilor și 75% în rândul bărbaților. Comparativ, media la nivelul Uniunii Europene a fost 65% pentru femei și 76% pentru bărbați”.

Însă, adaugă specialistul, aceste rate, mai ales în cazul femeilor, diferă semnificativ în funcție de nivelul de educație: „Dacă în cazul femeilor cu nivel de educație scăzut (zece clase sau mai puțin) rata ocupării a fost de doar 26% (comparativ cu media UE de 43%), în cazul femeilor cu studii superioare (universitare sau postuniversitare) rata ocupării a fost de 86% (puțin peste media UE de 82%). Și în cazul bărbaților există această discrepanță, dar este mai redusă: rata de ocupare a fost de 61% pentru cei cu studii scăzute și de 90% pentru cei cu studii superioare. Aceste cifre au fost relativ stabile în ultimul deceniu”.

Servitoare în casă sau lucrătoare neplătite

Ratele scăzute de ocupare în rândul femeilor cu nivel redus de educație (25-26% în perioada 2012-2021) se explică în mare parte prin nevoia de a-și folosi puterea de muncă pentru a satisface nevoile de îngrijire a membrilor familiei: nu doar copii, dar și vârstnici, mai ales în condițiile disponibilității scăzute a serviciilor de îngrijire la domiciliu și a costurilor ridicate ale celor care există, a adăugat Cristina Raț.

„O altă explicație o constituie munca femeilor în sectorul informal, foarte precarizat, din țară și din străinătate, în condițiile în care fie nu au acces la muncă salariată, fie salariul primit nu asigură un nivel de trai decent. Un exemplu grăitor oferit de studiul FES este situația femeilor care lucrează în industria textilă, un sector feminizat în proporție de 85%, unde proporția contractelor individuale de muncă cu salariul minim pe economie a fost de circa 57%”.

Educația superioară generează mai multe resurse

Diferențele dintre ratele de ocupare ale femeilor în funcție de nivelul de educație se mențin și dacă luăm în considerare statutul lor de mamă, mai spune universitarul: „Astfel, conform datelor Eurostat, în 2021, în rândul mamelor cu un nivel de educație superior (universitar sau postuniversitar) și care aveau trei sau mai mulți copii, rata ocupării a fost de 78,5% în România (media UE 79%), o rată ridicată, dar sub valoarea de 86% pentru cele cu studii superioare în general, în România. Nivelul de educație superior corelează cu venituri mai ridicate și relativ stabile, în același timp populația cu educație superioară (universitară) se concentrează în mediul urban și periurban din regiunile mai dezvoltate, unde disponibilitatea serviciilor de îngrijire a copilului mic este mai bună. Prin urmare, femeile cu studii superioare au mai multe resurse pentru a-și menține participarea în muncă și autonomia financiară, chiar dacă aderă la un model cultural al familiei cu mai mulți copii”.

În contrast, mamele cu trei sau mai mulți copii și nivel de educație scăzut au avut o rată a ocupării de doar 20%, ușor sub rata de 26% înregistrată pentru femeile cu acest nivel de educație, în general.