În Ro o fi făcut cineva cercetări, dacă tot s-au închis minele și zac nefolosite?
Când, în 2012, Randall Atkins, un fost bancher de pe Wall Street, a cumpărat vechea mină de cărbune Brooke din Sheridan, Wyoming, pentru două milioane de dolari, nu avea nicio idee despre ce comoară ar putea să conțină. Din punctul său de vedere, mai rămăseseră doar câteva rezerve care puteau fi exploatate de compania sa, Ramaco Resources, specializată în cărbune metalurgic, scrie Le Figaro .
Dar prospecțiunile efectuate de oamenii de știință de la Laboratorul Național de Tehnologie și Energie (NETL), cu un model care combină datele și inteligența artificială, sunt capabile să detecteze depozite de pământuri rare și minerale critice în situri neconvenționale, cum ar fi depozitele de cărbune. Analizele efectuate la mina Brooke s-au dovedit a fi surprinzătoare.
Evaluată la 37 de miliarde de dolari
Mina Randall Atkins ar putea fi cel mai mare zăcământ neconvențional de pământuri rare din Statele Unite. Pământurile rare sunt o familie de metale care sunt utilizate în semiconductori pentru producerea unei game largi de produse de vârf, de la baterii și rachete până la turbine eoliene offshore. La prețurile actuale, mina ar putea valora 37 de miliarde de dolari, relatează Wall Street Journal. Dacă se începe exploatarea, situl Ramaco Resources ar deveni prima mină de pământuri rare descoperită în Statele Unite din 1962 încoace.
Potrivit estimărilor, 1,1 milioane de tone de oxizi de pământuri rare ar putea zăcea în subteran la situl Ramaco Resources. O cantitate enormă. De cealaltă parte a Atlanticului, consumul anual de oxizi de pământuri rare este de aproape 8.300 de tone, potrivit datelor furnizate de US Geological Survey. Cu toate acestea, exploatarea acestei manei va necesita resurse considerabile sau parteneriate din partea Ramaco Resources, care este evaluată în prezent la doar 600 de milioane de dolari.
Se crede că mina Brooke ar conține neodim, praseodim, disprosiu și terbiu. Descoperirea acestor metale ar putea permite Statelor Unite să recupereze decalajul în cursa pentru pământurile rare, dominată de China. Beijingul a restricționat recent exporturile de galiu și germaniu. Această măsură este văzută ca un răspuns la restricțiile americane introduse de Legea privind reducerea inflației (IRA).