În pragul alegerilor, miliardarul american Elon Musk își arată sprijinul extrema dreaptă germană. „AfD poate salva țara”

În pragul alegerilor, miliardarul american Elon Musk își arată sprijinul extrema dreaptă germană. „AfD poate salva țara”

Miliardarul american Elon Musk, unul dintre cei mai influenți oameni ai momentului, a stârnit din nou controverse, de data aceasta în Germania, cu o postare pe rețelele sale de socializare. Într-un mesaj publicat vineri pe platforma X, Musk a lăudat partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD), considerându-l „salvatorul” țării în contextul apropiatelor alegeri parlamentare.

Elon Musk/ FOTO: GEtty Images

Elon Musk/ FOTO: GEtty Images

AfD, care se află pe locul doi în sondajele de opinie, are șansa de a schimba balanța politică a Germaniei, putând împiedica atât o majoritate de centru-dreapta, cât și una de centru-stânga. Totuși, partidele tradiționale, mai centristice, din Germania au declarat ferm că vor evita orice formă de colaborare cu AfD la nivel național, chiar dacă popularitatea acestuia crește pe zi ce trece.

Alegerile se vor desfășura pe 23 februarie, după ce guvernul de coaliție de centru-stânga al cancelarului Olaf Scholz a căzut, iar opoziția se pregătește să preia conducerea. În acest context, Musk a lansat un mesaj provocator: „Numai AfD poate salva Germania”. Asemenea afirmații nu sunt o premieră pentru miliardarul american, care, de altfel, și-a arătat deja sprijinul pentru partide și mișcări anti-imigrație din diverse colțuri ale Europei.

Guvernul german a reacționat cu reținere la comentariul lui Musk, anunțând că a luat la cunoștință despre postarea acestuia, dar fără a oferi detalii suplimentare în cadrul conferinței de presă obișnuite. În continuarea postării, Musk a redistribuit un mesaj al influenceriței de dreapta Naomi Seibt, care lansa critici dure la adresa lui Friedrich Merz, candidatul conservatorilor pentru funcția de cancelar, liderul actualilor favoriți ai sondajelor.

Sprijinul lui Musk pentru AfD nu este o surpriză. Anul trecut, miliardarul a atacat guvernul german pentru modul în care gestionează migrația ilegală, iar acum, cu ochii pe Germania și pe viitoarele alegeri, continuă să-și exprime opiniile controversate.

De asemenea, Musk a fost implicat recent în discuții cu Nigel Farage, liderul partidului de dreapta Reform UK din Marea Britanie și prieten al lui Donald Trump, despre o posibilă susținere financiară, iar acesta din urmă a postat recent o fotografie de la întâlnirea cu Musk, făcută la reședința lui Trump din Florida. Farage a spus că discuțiile cu Musk vizează o colaborare financiară ce ar putea influența și mai mult scena politică europeană.

Se pare că Musk nu se oprește din a-și impune punctele de vedere, fie că este vorba despre migrație, despre partide politice sau despre cum ar trebui să arate viitorul Europei.

Elon Musk îl sprijină și pe populistul Farage din Marea Britanie

Nigel Farage a declarat că partidul său, Reform UK, este în „negocieri deschise” cu Elon Musk, pentru a primi o donație financiară substanțială. Farage a afirmat pentru BBC că cei doi „au vorbit despre bani” în timpul unei întâlniri, care a avut loc luni la reședința lui Donald Trump din Mar-a-Lago, în Florida. La întâlnire a fost prezent și noul trezorier al partidului, Nick Candy.

Marți, Farage a spus că Musk „n-a lăsat nicio îndoială că ne va oferi cel mai deplin sprijin”. „În mod inevitabil, după speculații mediatice atât de intense, s-a discutat problema banilor și vor fi negocieri în acest sens”, a continuat liderul politic.

Este pentru prima dată când Farage confirmă că partidul său ar putea primi o donație financiară de la Musk, proprietarul miliardar al Tesla și X și cel mai proeminent susținător al lui Trump. Anterior, politicianul britanic a spus că, deși Musk era un susținător al Reform UK, nu i-a oferit niciodată o donație.

Musk și-a exprimat sprijinul pentru Farage pe X, în timp ce acesta din urmă duce o luptă din ce în ce mai acerbă împotriva premierului britanic, laburistul Keir Starmer.

În august, Musk și Starmer au fost protagoniștii unei polemici, după ce șeful Tesla a sugerat că un „război civil era inevitabil”, în urma revoltelor violente din Marea Britanie, alimentate de informații înșelătoare online și de sentimentul anti-migrație larg răspândit.

Purtătorul de cuvânt al lui Starmer a spus că nu există „nicio justificare” pentru comentariile lui Musk și a adăugat că el crede că rețelele sociale ar trebui să facă mai mult pentru a combate dezinformarea pe platformele lor.

Luna trecută, Musk a redistribuit o postare pe X, susținând că Reform UK va câștiga următoarele alegeri generale din Marea Britanie.

Farage a intrat în Parlament pentru prima dată, după alegerile din iulie. Partidul de extremă dreaptă Reform UK a obținut peste patru milioane de voturi, ajungând la 14,3% din voturi și asigurându-și cinci locuri în Camera Comunelor.

Pentru a câștiga următoarele alegeri generale, așa cum speră Musk, partidul ar trebui să obțină peste 326 de locuri în Parlament.

Legea britanică impune ca toate donațiile și împrumuturile acordate partidelor politice, în valoare de peste 500 de lire sterline (604 de euro), să provină de la donatori înregistrați în Regatul Unit. Musk, care este sud-african și locuiește în Statele Unite, ar putea apela la brațul britanic al platformei X pentru a ocoli norma și a face o donație partidului.

Alternativ, tatăl lui Musk, Errol, a declarat pentru GB News că fiul său „are dreptul la cetățenia britanică”, deoarece bunica lui este originară din Marea Britanie. „Dacă lucrul care îl împiedică pe Farage să meargă mai departe sunt banii, atunci ar trebui să obțină niște bani pentru a putea merge mai departe”, a afirmat Errol Musk.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O nouă bombă în Buget! / CCR a desființat supraimpozitarea tuturor pensiilor speciale!

2 Nici pe asta n-au mirosit-o serviciile? / Curg dezvăluirile despre „afacerea MVM Ungaria-E.ON România”

3 Răsturnare de situație! PSD se întoarce la masa negocierilor și se merge înainte / Ultimele informații

4 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

5 Foarte corect ce scrie Liliana Ruse