În Marea Britanie începe sărbătorirea Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a
În Marea Britanie urmează ca timp de patru zile, să aibă loc evenimente prin care se vor sărbători cei 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a, număr fără precedent în istoria Angliei. Milioane de persoane vor participa la festivităţi, la Jubileul de Platină, printre care se vor număra petreceri de stradă, concerte, salve de tun şi parade militare. Joi, regina va saluta din balconul de la Palatul Buckingham parada drapelurilor regimentelor. Jubileul din acest an va fi diferit. Regina, ajunsă la 96 de ani, este împovărată de vârstă şi nu va participa la toate serbările din acest sfârşit de săptămână./aionita/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 iunie
Sursa: rador.ro