În judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană

În judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană

Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat pe raza judeţului Constanţa, până la data de 19 august, 53 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, informează un comunicat de presă transmis luni de DSVSA Constanţa.

Conform sursei citate, pe baza buletinelor de analiză emise de Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IDSA, PPA a fost confirmată în gospodării aflate în 25 de localităţi din judeţul Constanţa.

Astfel, au fost declarate focare de PPA la Istria, Vadu, Dulceşti, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârşova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichileşti, Băltăgeşti, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic şi Agigea, unde au şi fost instituite măsurile de punere sub supraveghere sanitar-veterinară oficială a exploataţiilor, fiind impuse restricţii de mişcare, dezinfecţia exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a perimetrelor, ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire şi combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanţa, pentru controlul şi stingerea focarelor de PPA, până în prezent au fost sacrificaţi 4.266 de porci din gospodăriile individuale din localităţile afectate. AGERPRES / (AS autor: Dan Mihăescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!