În CE ZI SUNTEM? Momente HALUCINANTE la Antena 3 cu Marian Munteanu!
„În ce zi suntem?” Momente halucinante cu Marian Munteanu la Antena 3! Candidatul PNL a părut că nu mai are simțul timpului când i s-a adresat întrebarea când a fost sunat de șefii liberalilor pentru a i se propune să candideze. Inițial a spus că duminică, apoi a zis că marți, apoi la câteva ore după ce Ludovic Orban a fost pus sub învinuire de DNA și a ținut-o tot așa preț de câteva minute. La un moment dat, a întrebat și în ce zi suntem.
Un alt episod uluitor a fost când a spus cine l-a sunat. Prima dată a zis că Teodor Atanasiu. Dar, asta ar fi însemnat să-i contrazică pe liderii partidului, care au zis că președintele organizației București a fost cel care a avut ideea. Așa că a zis și Cătălin Predoiu.
”Domnul Atanasiu...sau domnul Predoiu! Nu știu cum au discutat dânșii. M-a sunat domnul Atanasiu după punerea sub acuzare a lui Orban. Inițial, am vorbit cu câteva zile înainte, dar nu despre candidatură, ci despre programul meu. Cu o zi înainte de nominalizare, mi-a dat telefon. ”Vrei să vii la o discuție cu conducerea partidului?”. Mi s-a propus acum câteva zile.
„M-am dus, am discutat și mi s-a făcut propunerea. Apoi, eu am vorbit cu cei din Asociația mea. Le-am spus că avem această ofertă. Mi-au zis să accept și asta am făcut!”, a spus Munteanu la Antena 3.
P.S. La ședința în care Marian Munteanu a fost desemnat candidat al PNL la Primăria Capitalei, acesta a venit însoțit de Teodor Atanasiu. De altfel, cei doi au stat alături pe toată durata întâlnirii.