În ce condiții pot minorii de peste 16 ani să călătorească singuri în străinătate

În ce condiții pot minorii de peste 16 ani să călătorească singuri în străinătate

O lege care a intrat recent în vigoare stabilește că minorii români cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani pot călători în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, fiind necesară doar o declarație notarială de acord dată de părinți sau de reprezentanții legali.

Există însă doar patru situații în care cei peste 16 ani pot pleca neînsoțiți FOTO Shutterstock

Există însă doar patru situații în care cei peste 16 ani pot pleca neînsoțiți FOTO Shutterstock

Actul normativ amintit, care modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prevede că „cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani, pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”, arată avocatnet.ro . De precizat că declarația notarială dată de părinți trebuie să conțină și scopul plecării în străinătate.

Există însă doar patru situații în care cei peste 16 ani pot pleca neînsoțiți de părinți, doar în baza unei declarații notariale a părinților, iar una dintre ele este vizitarea unei rude. Nu este specificat însă ce fel de rudă - de până la ce grad, mai exact.

„Pentru deplasarea în vizită la rude minorul va prezenta la ieșirea din țară o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude)”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

Celelalte motive pentru care minorii peste 16 ani pot călători neînsoțiți sunt pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea minorului este pusă în pericol.

Dacă plecarea la o rudă se poate face în baza declarației notariale, nefiind necesară prezentarea altui document, pentru participarea concursuri ori studii în străinătate la controlul de frontieră este obligatorie prezentarea unor documente doveditoare privind participarea la acestea, emise de instituția organizatoare, în original și copie.

În fine, dacă deplasarea în străinătate este făcută pentru a beneficia de tratament medical, minorul trebuie să aibă asupra sa documentele doveditoare ale situației medicale, în original și copie, emise sau avizate de autoritățile medicale române.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...