În Belarus au început manevrele comune cu Rusia, în plină criză între Moscova şi Occident

În Belarus au început manevrele comune cu Rusia, în plină criză între Moscova şi Occident

Armatele rusă şi belarusă au dat startul joi unor manevre militare pe teritoriul Belarus, sub numele de cod ''Hotărârea aliată - 2022", preconizate să dureze zece zile, a indicat Moscova, aceste exerciţii intervenind pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina, potrivit AFP, Interfax şi EFE.

'La 10 februarie, exerciţiile militare comune "Hotărârea aliată - 2022" au început în poligoane ale forţelor armate belaruse în cadrul inspecţiei forţelor de reacţie ale Uniunii statale Rusia-Belarus", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Apărării rus.

'Exerciţiile se desfăşoară cu scopul pregătirii opririi şi respingerii unei agresiuni externe în cadrul unei operaţiuni defensive', indică ministerul, care subliniază că de asemenea aplicaţiile au ca obiectiv exersarea unor măsuri de combatere a terorismului şi de apărare a intereselor Uniunii statale Rusia-Belarus.

Manevrele se desfăşoară pe cinci poligoane, patru baze aeriene şi 'diferite situri' în Belarus, în special în regiunea Brest, la frontiera cu Ucraina, conform textului.

Minskul şi Moscova nu au precizat numărul soldaţilor şi al echipamentelor implicate în aceste manevre, dar Occidentul estimează că 30.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi în Belarus, potrivit AFP.

La aceste exerciţii, potrivit instituţiei de apărare ruse, participă unităţi şi structuri ale Districtului militar Est al Federaţiei Ruse, care într-un timp foarte scurt au executat o relocare la o distanţă de 10.000 de km, precum şi forţe ale armatei belaruse.

Ministerul Apărării rus menţionează că în cadrul acestor relocări ale efectivelor ruse pe teritoriul belarus au fost evaluate capacităţile infrastructurii de transport din Belarus pentru asigurarea transportării de trupe şi echipamente.

Autorităţile militare ruse au comunicat anterior relocarea în Belarus a unor sisteme antiaeriene S-400 Triumf, divizioane antiaeriene Panţîr-S din Extremul Orient, precum şi a unor avioane de vânătoare Su-35 şi de atac Su-25SM.

Aceste exerciţii sunt percepute de Kiev şi Occident drept un mijloc de presiune din partea Moscovei, care a comasat din noiembrie 2021 peste 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Cu o zi înainte, în Belarus a sosit şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, 'pentru verificarea gradului de pregătire a formaţiunilor şi unităţilor pentru participarea la manevrele comune'.

Rusia este acuzată de pregătirea unei noi operaţiuni militare împotriva Ucrainei, acuzaţii respinse de Kremlin, care susţine, dimpotrivă, că doreşte să-şi asigure securitatea în faţa comportamentului Kievului şi NATO, pe care îl consideră ostil.

Aceste tensiuni au declanşat în iarnă o serie de schimburi diplomatice între Moscova şi capitalele occidentale în încercarea de a dezamorsa criza. Preşedintele francez Emmanuel Macron a efectuat, de exemplu, o vizită luni la Moscova, iar a doua zi s-a deplasat la Kiev.

Joi, ministrul de externe britanic, Liz Truss, urmează să se întâlnească pentru convorbiri la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…