Impresionanta poveste a alpinistei Lhakpa Sherpa, care a cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român

Impresionanta poveste a alpinistei Lhakpa Sherpa, care a cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român

Lhakpa Sherpa are o poveste de viață uluitoare. Lumea o știe ca deținătoare a recordului feminin pentru escaladarea Muntelui Everest de 10 ori. Dar, în culise, viața ei personală a fost periculoasă și înfricoșătoare, scăpând greu dintr-o căsnicie abuzivă cu alpinistul român George Dijmărescu, scrie BBC .

În timp ce cucerea cel mai înalt munte din lume, ea spune că a suferit abuzuri domestice din partea soțului ei, inclusiv în timpul coborârii lor din 2004 de pe Everest.

Acum aflată în America, ea a crescut trei copii, susținându-i lucrând într-un magazin alimentar și ca femeie de serviciu. Viața ei a fost transformată într-un documentar Netflix, „Mountain Queen: The Summits of Lhakpa Sherpa”, regizat de Lucy Walker.
Alpinista este mândră de film.

Vreau să le arăt oamenilor că femeile pot face asta”, a spus ea într-un interviu la BBC.

Sherpa poate urca pe cel mai înalt munte din lume cu antrenament minim. Ceea ce este probabil surprinzător în privința urcărilor ei record este că o face cu puțin antrenament. Urcarea pe Everest poate fi fatală - au fost peste 300 de morți în regiune de când au început înregistrările de alpinism acolo, acum un secol. Deci este vital să fii în formă maximă.

Din film aflăm că Sherpa se menține în formă mergând în munții Connecticut. Dar ea își continuă viața normală de acasă, cu copiii ei. Lucrează într-un magazin alimentar din SUA ca să își întrețină familia.

Cine este Lhakpa Sherpa

Născută în 1973, cu părinții fermierii, crescători de iaci, din Himalaya nepaleză, ea a fost unul dintre cei 11 copii ai acestora. A fost crescută într-o zonă în care educația fetelor nu era o prioritate, își ducea fratele la școală călătorind ore în șir printre dealuri, dar nu avea voie să studieze și nici să intre măcar în clădire.

Lucrurile se îmbunătățesc acum în Nepal - alfabetizarea femeilor a crescut vertiginos de la 10% în 1981 la 70% până în 2021.

Dar lipsa de educație a avut consecințe pe termen lung: Sherpa nu știe nici acum să citească. Lucrurile pe care oamenii le consideră de la sine înțelese, cum ar fi folosirea telecomenzii televizorului, sunt dificile pentru ea.

Fiul ei Nima, născut la sfârșitul anilor 90, și fiicele Sunny, în vârstă de 22 de ani, și Shiny, în vârstă de 17 ani, o ajută să se descurce, să-și învingă limitele de educație. Abilitățile și pasiunea ei s-au concentrat pe alpinism.

Fără școală, până la vârsta de 15 ani, Sherpa lucra ca însoțitor în expediții montane, adesea fiind singura fată. Muncind în acest fel a reușit să evite o căsătorie tradițională aranjată.

Dar viața a devenit dificilă când a rămas însărcinată după o scurtă relație în Kathmandu. Fiind mamă necăsătorită, îi era prea rușine să se întoarcă acasă.

Căsătoria cu George Dijmărescu. Violență domestică și divorț

În acea perioadă, în care se cățăra pe munte fiind însărcinată, l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de alpinistul și antreprenorul George Dijmărescu. Acesta scăpase din România, sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, traversând Dunărea înot, și avea deja o nouă viață în SUA când el și Sherpa s-au căsătorit în 2002, stabilindu-se în Connecticut, unde au mai avut doi copii, Sunny și Shiny.

Dar relația de cuplu s-a deteriorat când Dijmărescu a devenit violent, spune Sherpa.

În 2004, acest lucru a devenit o problemă evidentă, când au urcat pe Everest cu un grup de alpiniști din New England. După ce au ajuns pe vârf, au întâmpinat vreme rea, iar comportamentul lui Dijmărescu „a luat o întorsătură aproape imediat”, potrivit jurnalistului Michael Kodas, care a relatat despre ascensiunea grupului pentru un ziar local. El a scris atunci că Dijmărescu a devenit „ostil”.

Sherpa, care se afla într-un cort cu el, a spus în documentar că „arăta ca un tunet, ca un glonț... George țipa și m-a lovit cu pumnul”. Sunt arătate apoi mai multe fotografii făcute de Kodas atunci, cu ea zăcând inconștientă. Jurnalistul spune că l-a văzut pe Dijmărescu spunând „ia-ți gunoiul de aici”, în timp ce și-a târât soția afară din cort.

În documentar, Sherpa descrie că a fi inconștient este ca o experiență în afara corpului.

Vocile oamenilor s-au transformat într-o mulțime de păsări. Mi-am văzut toată viața. Zbor aproape de casa mamei mele. Am văzut totul... Mi-a fost rușine de mine. Vreau să mor.” Apoi și-a amintit de copiii ei și a spus: „Nu sunt gata să mor”.

În ciuda faptului că relația lor a fost deteriorată, au mai rămas împreună câțiva ani. Dar ea spune că a fost internată la spital după ce Dijmărescu a agresat-o din nou în 2012. Acesta a fost un punct de cotitură.

Cu ajutorul unui asistent social, Sherpa s-a mutat cu fetele într-un adăpost refugiu pentru femeile abuzate, unde a început să își reconstruiască viața. Cuplul a divorțat în 2015, iar în 2016 o instanță i-a acordat alpinistei „custodia legală unică a fetelor”.

Un reportaj de la acea vreme, în OutsideOnline, spunea că Dijmărescu a primit o pedeapsă de șase luni cu suspendare și un an de probațiune, după o condamnare pentru „încălcarea păcii” în căminul conjugal. El a fost găsit nevinovat de agresiune de gradul doi, deoarece documentele instanței spun că ea nu avea o rană vizibilă la cap.

Alpinismul nu este doar o pasiune, ci și un proces de vindecare

Dijmărescu a murit în 2020 de cancer, dar trauma pe care a lăsat-o în urmă este palpabilă. Sherpa spune că viața a fost grea după abuzurile din căsnicia ei.

"O, Doamne, da, plâng. Port atât de multe în viața mea. Muncesc din greu, am curaj din greu. Uneori spun: „De ce sunt în viață, de ce nu sunt moartă, atât de multe pericole. Aproape că am fost în rai și m-am întors. Atât de greu. Dar cumva am reușit... Femeia rănită este foarte dură. Nu renunță ușor. Și eu sunt la fel.", a spus Lhakpa Sherpa.

Întunericul meu îl las în urmă [pe munte]”, spune ea.

A zecea sa ascensiune pe Everest, record, a fost în 2022. Sherpa spune că le creează o „viață mai bună” copiilor ei în SUA, inclusiv oferindu-le o educație.

Îmi doresc foarte mult să-mi schimb viața, fiicele mele muncesc din greu”, spune ea. Sherpa vrea să-și câștige existența cu propria ei companie de ghizi montani și să găsească sponsori pentru ascensiuni.

Cunosc munții, îmi doresc să pot împărtăși experiența mea cu alți oameni”, spune ea. Iar fiicele ei, Sunny și Shiny, o completează: „Femeile au început să facă ascensiuni pe vârfuri mari și să calce pe urmele mamei noastre”.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…