Împlinirea a 10 de la înfiinţarea Bazei Militare 99 Deveselu, marcată printr-o ceremonie şi decorarea Drapelului de luptă al unităţii
Împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Bazei Militare 99 Deveselu a fost marcată, vineri, printr-o ceremonie oficială şi prin decorarea Drapelului de luptă al unităţii, eveniment la care au participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Apărării Naţionale Simona Cojocaru, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA în România, David Muniz, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene.
Potrivit unui comunicat al MApN, în discursul susţinut la ceremonie, secretarul de stat Simona Cojocaru a subliniat importanţa parteneriatului strategic între România şi SUA şi a scutului antirachetă de la Deveselu. Totodată, a transmis felicitări comandanţilor, militarilor şi personalului civil care, timp de un deceniu, s-au dedicat construirii unei unităţi extrem de valoroase, strategică pentru Armata României.
"Baza Militară 99 Deveselu este un exemplu foarte clar al relaţiei solide dintre România şi Statele Unite ale Americii. Militarii români şi americani au lucrat împreună pentru a pune în practică un proiect unic, ambiţios şi relevant pentru securitatea europeană şi euroatlantică. Decizia României de a participa la proiectul scutului american antirachetă, acum integrat în structurile NATO, a fost un moment crucial al parteneriatului strategic dintre ţările noastre şi o etapă extrem de importantă a eforturilor aliate de apărare colectivă", a spus secretarul de stat, citat în comunicat.
Conform sursei citate, şeful Statului Major al Apărării a afirmat că sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu, o capabilitate defensivă relevantă de ultimă generaţie, reprezintă o reuşită istorică şi un proiect simbol pentru România, SUA şi NATO.
De asemenea, generalul Daniel Petrescu a subliniat importanţa sistemului de apărare antirachetă în contextul evoluţiei mediului de securitate.
"Evoluţia mediului de securitate a confirmat, prin agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, că ameninţarea proliferării şi utilizării rachetelor balistice se poate transpune în realitate. Sistemul de apărare antirachetă, care nu constituie o ameninţare pentru terţi, este o necesitate în arhitectura de securitate aliată", a declarat generalul Daniel Petrescu, citat în comunicat.
În cadrul ceremoniei a fost decorat Drapelului de Luptă al Bazei Militare 99 Deveselu cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, distincţie conferită printr-un decret semnat joi, 28 aprilie, de preşedintele Klaus Iohannis, "în semn de apreciere a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României". AGERPRES