Imperiul african al Rusiei
Jafuri cu un element geopolitic. Sună cunoscut?, notează Edward Lucas, într-o analiză CEPA .
<< Scriitorul de origine poloneză, Joseph Conrad, s-a portretizat cu pricepere indignarea morală a prezenței coloniale occidentale în Africa în romanul său, „Inima întunericului”. Succesorii săi moderni ar avea o paletă mai bogată și un cadru mai larg.
Un nou element important este aventura africană a Rusiei. La prima vedere, pare să stagneze. Doar 17 lideri din continent au participat la summitul de săptămâna trecută de la St. Petersburg, în comparație cu cei 43 prezenți la evenimentul inaugural anterior din Soci, acum patru ani. Dar absențele reflectă presiuni exercitate de către țările vestice, nu dezgustul față de război. Povestea Ucrainei despre opresiunea colonială găsește puține ecouri printre țările africane care văd în conflict în principal o luptă de putere est-vest.
La conferința de securitate Lennart Meri, din Tallinn, Estonia, în mai, un delegat african – personal simpatizant cu Ucraina – a rezumat opinia privind războiul din partea multora dintre colegii săi cu o versiune ironică a atitudinii stereotipe occidentale față de conflictele din Africa: „Este doar o grupă de europeni care îi ucid pe alți europeni. Ei fac asta de secole și vor continua să o facă și în următoarele decenii. Nu ne privește”.
La un nivel, Rusia nu este un partener comercial sau un donator important de ajutor. Kremlinul nu are nicio preocupare pentru un ordin global stabil în care țările sărace să poată deveni bogate. Ceea ce poate face este să exploateze sentimentul anti-vestic și să apeleze la interesul personal al liderilor locali nemiloși care doresc putere și bani, mai degrabă decât constrângerile impuse de donatorii străini. Grupul Wagner, cu serviciile sale de „dictatură într-o cutie”, pentru puciști și dictatori, a înregistrat un succes fulminant în țările africane. Manifestanții pro-lovitură de stat din Niger care au fluturat steaguri rusești săptămâna trecută poate nu sunt susținători plătiți ai lui Putin. Dar cineva trebuie să le fi dat steagurile, iar agitația politică din Niger va fi ușor de exploatat de către Kremlin, așa cum a făcut-o în Mali, Burkina Faso și Republica Centrafricană. Șeful lui Wagner, Evgheni Prigojin, un personaj sumbru demn de pana lui Conrad, s-a dat în spectacol alături de reprezentanții din Niger la summitul de la St. Petersburg.
La prima vedere, rezultatul este o dilemă pentru Vest. Dacă luăm în serios drepturile omului și democrația și pedepsim pe cei care se poartă rău, îi împingem pe aceste regimuri neplăcute mai aproape de Rusia și China. Dacă încercăm să depășim rivalii noștri geopolitici, trădăm valorile noastre și încurajăm ideea că geopolitica este pur și simplu o luptă de putere cu câteva accente cosmetice care nu-i păcălesc pe nimeni.
Cu toate acestea, adevărul este destul de diferit. Văzut din perspectiva multor țări cu venituri reduse și medii (nu numai în Africa, ci și în America Latină și Asia), problema nu este pretențiozitatea Occidentului, ci ipocrizia acestuia. Decenii de spălare a banilor obținuți din cleptocrație prin Londra, New York și alte centre financiare, de exemplu, nu ajută deloc mesajul anti-corupție. Nici uitarea noastră cu privire la opresiunea și indignitățile trecutului. Aceasta se aplică nu numai puterilor coloniale anterioare, ci și tuturor economiilor avansate care emit carbon. Povara adaptării la schimbările climatice cade acum cel mai greu asupra țărilor încă neindustrializate, care au avut cel mai mic aport în crearea problemei. Urgența COVID-19 ar fi putut să reamintească lumii bogate că agenții patogeni nu respectă frontierele și că programele de vaccinare ar trebui să fie implementate corespunzător. Poate că următoarea pandemie va avea un efect mai salutar.
Aceste resentimente, în cel mai rău caz, creează un teren fertil pentru operațiunile de influență ruse (și chineze). Mai des, ele creează o atmosferă de indiferență ostilă față de ceea ce par a fi preocupările înguste ale Occidentului. Prețul imediat al acestui lucru, așa cum se întâmplă cu multe alte eșecuri ale Occidentului, este plătit de ucraineni, care au făcut cel mai puțin pentru a-l merita.
Această mizerie înfiorătoare poate să-i uimească pe politicienii noștri. Dar ar putea cel puțin să inspire un romancier. >>
