Împăratul Akihito va renunța la tron la sfârșitul lui aprilie 2019

Împăratul Akihito va renunța la tron la sfârșitul lui aprilie 2019

Premierul nipon Shinzo Abe a anunțat vineri că împăratul Akihito intenționează să renunțe la tron la 30 aprilie 2019, informează dpa și AFP.

Decizia a fost luată de Consiliul Casei Imperiale prezidat vineri dimineață de Abe. Va fi prima abdicare în Japonia în circa 200 de ani.

"Sunt profund mișcat că un pas important a fost făcut în direcția succesiunii imperiale", le-a spus Abe reporterilor.

Prințul Naruhito, fiul său cel mare, va urca pe Tronul Crizantemelor la 1 mai 2019, la vârsta de 59 de ani.

Este de așteptat ca guvernul Abe să anunțe oficial la 8 decembrie data abdicării.

Extrem de popularul împărat Akihito, în vârstă de 83 de ani, și-a șocat conaționalii anul trecut când s-a exprimat cu privire la dorința sa de a se retrage, după o domnie de aproape trei decenii, invocând vârsta avansată și problemele de sănătate.

Acest anunț surpriză a creat probleme, deoarece niciun text de lege din Japonia nu prevede "pensionarea" unui împărat, al cărui "mandat" este pe viață. În iunie, parlamentul nipon a adoptat o lege care îi permitea lui Akihito să abdice din cauza vârstei, în termen de trei ani de la promulgarea textului.

Născut la 23 decembrie 1933, Akihito este primul împărat întronizat în conformitate cu Constituția din 1947, dictată de SUA după înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, notează AFP.

Constituția din 1947 stipulează că împăratul este "simbolul statului și al unității poporului".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”