Imagini și mărturii din regiunile unde au loc pseudo-referendumurile Moscovei. Ce scrie pe buletinele de vot VIDEO

Imagini și mărturii din regiunile unde au loc pseudo-referendumurile Moscovei. Ce scrie pe buletinele de vot VIDEO

Autoritățile de ocupație au început vineri să colecteze voturi în pseudo-referendumurile declanșate în cele patru regiuni ucrainene cucerite în cursul invaziei, și care reprezintă 15% din Ucraina.

Oficialii pro-ruși colectează voturi din ușă în ușă FOTO Captură Twitter/Euromaidan Press

Oficialii pro-ruși colectează voturi din ușă în ușă FOTO Captură Twitter/Euromaidan Press

Autoritățile instalate de Moscova în regiunile parțial sau complet ocupate Donețk, Lugansk , în estul țării, respectiv Zaporojia și Herson, în sud, au început vineri, 23 septembrie, și au loc pe parcursul a cinci zile, până în 27 septembrie.

Buletinele de vot din regiunile pro-ruse autoproclamate și declarate independente de Rusia, Donețk și Lugansk, ucrainenii sunt invitați să voteze pro sau contra „sprijinului alăturării la Rusia ca subiect federal”, scrie BBC. În aceste regiuni buletinele de vot sunt tipărite doar în rusă.

În regiunile ocupate Zaporojia și Herson, populația este invitată să se exprime dacă „sunt în favoarea secesiunii de Ucraina, formării unei țări independente și alăturarea ulterioară la Rusia ca subiect federal”.

În aceste regiuni buletinele sunt în rusă și ucraineană.

Rezultatele referendumurilor, așteptate să fie favorabile alipirii la Rusia, au potențialul de a escalada războiul declanșat de Rusia în Ucraina, în contextul în care lupte au loc în continuare în regiunile unde se țin voturile.

Vineri, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că orice tentativă a Ucrainei de a revendica ulterior părți din estul țării va fi considerată un atac la adresa Rusiei.

Pe de altă parte, oficialii ucraineni au dat asigurări că aceste referendumuri de anexare ilegală nu vor avea niciun impact asupra contraofensivei în curs a forțelor armate ucrainene din sud și din est.

Președintele SUA, Joe Biden, a avertizat că SUA și aliații săi vor impune măsuri economice suplimentare severe dacă Moscova anexează teritorii din Ucraina. "Referendumurile Rusiei sunt un simulacru, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forţa părţi ale Ucrainei", a spus preşedintele american.

Jurnaliștii BBC au vorbit cu mai multe persoane care locuiesc în teritoriile ocupate din sudul Ucrainei unde au loc referendumuri.

De pildă în orașul Melitopol, spre sud-est, aceștia au descris o procedură în care oficialii instalați de Moscova și soldații ruși sună la casele oamenilor și îi întreabă pur și simplu: „Vreți să vă alăturați Rusiei sau nu?" Localnicii primesc asigurări că nu li se va întâmpla nimic dacă vor spune nu.

În unele cazuri, au fost mărturii despre folosirea unui singur buletin de vot pentru o singură gospodărie.

Ucrainenii au relatat vineri că soldați înarmați merg din ușă în ușă în zonele ocupate ale țării pentru a colecta voturi pentru așa-zisele „referendumuri” privind alipirea la Rusia.

În orașul Herson, gărzi înarmate au pus o urnă de vot în mijlocul orașului pentru a colecta voturile oamenilor.

Votul din ușă în ușă are loc din motive de "securitate", susține presa de stat.

Votul în persoană va avea loc exclusiv pe 27 septembrie. În celelalte zile, votul va fi organizat în comunități și va avea loc din ușă în ușă, a relatat Tass.

O femeie din Melitopol a declarat pentru BBC că doi „colaboratori” locali au venit împreună cu doi soldați ruși la apartamentul părinților ei, pentru a le da un buletin de vot pe care să-l semneze.

"Tatăl meu a bifat "nu" [la alipirea la Rusia]", a spus femeia.

"Mama mea a stat în preajmă și a întrebat ce se va întâmpla pentru că a pus 'nu'. Ei au spus: 'Nimic'. Mama este acum îngrijorată că rușii îi vor persecuta", a spus ea.

Deși dovezile sunt anecdotice, prezența unor paznici înarmați care au coordonat votul contrazice insistențele Moscovei că votul este liber și procedurile sunt corecte.

Un locuitor din Herson, cel mai mare oraș din sudul Ucrainei aflat în prezent sub ocupație militară rusă, a dezvăluit că nu dorește să se alăture Rusiei, dar este conștient de consecințele votului negativ.

Când a fost întrebat dacă se va duce să voteze, acesta a declarat pentru BBC: „În niciun caz. Chiar dacă votezi împotrivă, nu are niciun rol - voturile sunt deja numărate".

El spune că nu vrea ca datele sale să ajungă "la ruși" - deoarece aceștia le-ar putea folosi în alte scopuri, cum ar fi "mobilizarea parțială a populației locale".

"Fac doar presupuneri, dar din cercul meu vor fi în jur de 3% care ar susține Rusia.

Oamenii stau deja de mai mult de o jumătate de an sub ocupație rusă și acum căutăm cu disperare o cale de ieșire, dar căile de ieșire sunt închise", adaugă el.

Ordine de încorporare pentru bărbații din Herson și Zaporojie

Forțele de ocupație ruse au început să emită ordine de încorporare pentru bărbații aflați în zonele din Herson și Zaporojie, aflate sub controlul militar al Moscovei, informează Statul Major al armatei ucrainene.

Conform sursei citate, bărbații care sunt recrutați de armata rusă în zonele ocupate din Herson și Zaporojie au renunțat la cetățenia ucraineană în favoarea celei ruse. Kievul i-a ameninţat deja pe organizatorii aşa-numitelor referendumuri că vor fi puşi sub acuzare pentru înaltă trădare. În plus, acceptarea paşapoartelor ruseşti, în special de către angajaţii administraţiei de stat, este pasibilă de pedeapsă.

În discursul său nocturn președintele Volodimir Zelenski a făcut apel la cetățenii din teritoriile ocupate să saboteze mobilizările și armata rusă.

Faceți esențialul - salvați-vă viețile și ajutați-ne să slăbim și să distrugem ocupanții. Ascundeți-vă de mobilizarea rusă prin orice mijloace. Evitați scrisorile de recrutare. Încercați să ajungeți pe teritoriul liber al Ucrainei. Dar dacă ați fost luați în armata rusă, atunci sabotați orice activitate a inamicului, împiedicați orice operațiune rusă, furnizați-ne orice informație importantă despre ocupanți - bazele lor, cartierele generale, depozitele cu muniții. Și, cu prima ocazie, treceți pe pozițiile noastre. Faceți totul pentru a vă salva viața și pentru a ajuta la eliberarea Ucrainei", i-a îndemnat Zelenski.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”